Pentru că se poate să nu se înţeleagă atât de bine ceea ce înseamnă curăţirea caselor, o privire aruncată asupra unei slujbe religioase dedicată acestui scop, Sfeştania, printr-un material bine documentat, uşor de înţeles, semnat de Loreta Popa, este mai mult decât elocventă:
Ce este sfeşania?
Sfeştania este o denumire populară pentru slujba de Sfinţirea cea mică a apei (Aghiasma mică). Această slujbă se săvârşeste de către preot în biserici sau în casele credincioşilor cu diferite prilejuri sau la cererea celor ce locuiesc întrânsele. Slujba sfeştaniei cuprinde sfinţirea apei, stropirea cu apă sfinţită a celor prezenţi şi a tuturor camerelor precum şi rugăciuni pentru ocrotirea şi binele casei şi pentru sănătatea trupească şi sufletească a celor ce locuiesc în ea.
Termenul "aghiasmă" provine din limba greacă, cuvântul "aghiasmos", care îşi are originea în cuvântul "aghios"(sfânt). "Aghiasmos" se poate traduce şi ca slujbă de sfinţire, dar şi ca apă sfinţită. Astfel, atunci când spunem "voi face o aghiasmă", înţelegem slujba, iar când spunem "voi bea un pic de aghiasmă", ne referim la apă sfinţită.
Există şi o altă explicaţie în legătură cu originea cuvântului "aghiasmă". S-a spus că el vine de la "iazma". În DEX, cuvântul iazma, iezme, cu sensul de "arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie", este indicat ca şi în DLR, cu etimologie necunoscută.
Se poate găsi o explicaţie în legătură cu sensul cuvântului iasma-iazma, de "arătare urâtă şi rea, năluca, vedenie", sens care este contrar celui originar de "apă sfinţită". Explicaţia este următoarea: atunci când preotul sfinteşte apa, la sfârşit, cântă troparul: "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvintează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău". Când se cântă troparul, preotul stropeşte pe credincioşi în cele patru puncte cardinale cu apă sfinţită, spre alungarea "celui potrivnic", adică a celui rău, a celui urât, care este nălucă, vedenie rea, satana. De la acţiunea stropirii cu apă sfinţită şi rostirea cântării ei, s-a reţinut în popor scopul urmărit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "arătarea urâtă şi rea", adică duhul cel rău, satana.
În cartea de slujbă a preotului despre utilitatea sfeştaniei se spune: "Această apă sfinţită, pe care Duhul Sfânt, prin rugăciunile preotilor, o sfinţeşte, are multe feluri de lucrări, precum însăşi ectenia sfinţirii şi rugăciunea: prin stropirea ei, duhurile cele viclene din tot locul se alungă; se iartă şi păcatele cele mici de peste toate zilele, adică nălucirile diavoleşti şi gândurile cele rele; mintea se curăteşte de lucrurile cele spurcate şi se îndreptează spre rugăciune; bolile le alungă şi dă sănătate sufletească şi trupească... Toţi cei ce o primesc cu credinţă iau sfinţenie şi binecuvântare."
De ce se face sfeştanie pentru casă?
Sfeştania este pentru casă ceea ce este spovedania pentru om. Dacă prin spovedanie, prin mărturisirea păcatelor şi dezlegarea acestora de către preot, omul se curăţeşte, îşi curăteşte sufletul, îşi împrospătează harul, tot aşa prin stropirea cu apă sfinţită şi prin rugăciunile speciale ale preotului, casa sfinţită la început se curăţă de tot răul şi de toată lucrarea cea rea, datorate fie păcatelor celor ce locuiesc în ea, fie oamenilor răuvoitori, fie duhurilor celor rele.
Privitor la sfinţirea casei, în Agheazmatar (cartea care cuprinde slujba Sfinţirii casei) se intâlnesc două feluri de rugăciuni: Rugăciune la începerea temeliei casei şi Rânduiala binecuvântării casei noi.
La punerea temeliei unei case se face sfinţirea cea mică a apei. După această sfinţire, preotul face o rugăciune pentru cei care vor lucra la construirea ei: „Dumnezeule Atotţiitorule... caută spre robul Tău (numele), care, cu puterea tăriei tale, voieşte să ridice casă pentru locuit şi prin zidire să o înalţe... ajută-i să o înalţe până la capăt“. În acest caz, este indicat să fie prezenţi şi muncitorii. Apoi preotul se roagă pentru statornicia construcţiei: „întăreşte-o pe ea, pe piatra cea tare, ca, după glasul cel dumnezeiesc al Evangheliei Tale, nici vântul, nici apa, nici altceva să nu o poata strica...“, iar la final îi pomeneşte pe cei care vor locui în ea: „şi pe cei care vor să locuiască în ea îi păzeşte de toată bântuiala celui potrivnic...“.
Sfinţirea unei case se face şi la renovarea sau curăţenia generală a locuinţei, dar şi la mutarea într-o altă locuinţă.
După sfeştania care resfinţeşte locul, casa şi toate lucrurile din ea după un timp în care inevitabilele păcate şi fapte mai puţin cuviincioase, au fost întinate. Se întâmplă asta pentru că omul este solidar cu tot ceea ce îl înconjoară, aşa încât urmările faptelor lui se răsfrâng şi asupra mediului său înconjurător, asupra casei şi a lucrurilor din casă. Lucrurile urâte, păcatele şi fărădelegile omului întinează spaţiul în care acesta le săvârşeşte sau trăieşte, după cum, faptele lui bune, curăţenia vieţii lui sfinţeşte şi mediul său înconjurător, aşa că zicala populară "Omul sfinţeşte locul" devine foarte adevărată, şi în sens bun şi în sens rău.
Într-adevăr omul sfinţeşte locul, dar tot omul este cel care-l întinează, care-l urâţeşte sau murdăreşte prin urâţenia şi murdăria sa sufletească, a faptelor sale. Ca idee premergătoare este de amintit că păcatul primilor doi aomeni, Adam şi Eva, a adus cu sine şi o tulburare a creaţiei întregi: pâmântul care până atunci rodea numai lucruri folositoare şi frumoase, a început a rodi "spini şi palămidă"[1]. Dacă păcatul sau oricare lucru urât îl îndepartează pe om de Dumnezeu şi de binefacerile care vin din apropierea de Dumnezeu, curăţirea şi sfinţirea omului şi a mediului care-l înconjoară îl readuce pe om în apropierea lui Dumnezeu pentru a se bucura de binecuvantarea Sa şi îndepărtează răul sub orice formă acesta ar fi prezent.
Când se poate şi când trebuie să se facă sfeştanie în casă?
De la început trebuie spus că, în principiu, preotul trebuie şi poate să săvârseaşcă sfeştanie la casa credinciosului, "oricând acesta o cere". Deci, ori de câte ori, credinciosul simte nevoia curăţirii şi sfinţirii casei, aşa cum simte nevoia uşurării şi curăţirii de păcate prin spovedanie, el poate chema preotul la casa sa pentru a-i face sfeştanie. Este bine ca sfeştania să se facă în zi de post, ea fiind o slujbă de curăţire, de spălare, de exorcizare, care se potriveşte mai puţin cu zilele de sărbătoare sau cu celelalte zile ale săptămânii, dar şi pentru faptul că cel care solicită săvârşirea sfeştaniei trebuie să se pregătească prin postire şi rugăciune.
În vechime, dar şi astăzi în unele regiuni, se obişnuia sfeştania în prima zi a fiecărei luni. Acesta, desigur este un lucru foarte bun şi de dorit, în locul acestei sfeştanii de ziua întâia a fiecărei luni s-a păstrat în multe părţi din Biserica ortoxă obiceiul ca preotul să mearga pe la toate casele pentru a stropi cu apă sfinţită. El nu mai săvârşeşte sfinţirea apei în fiecare casă, ci o săvârşeste la biserică o singura dată şi apoi stropeşte cu această apă sfinţită toate casele parohiei. Acest obicei nu este însă întru totul înlocuitor al sfeştaniei ca slujbă întreagă.
Se obişnuieşte ca după ce am avut un deces în casă, la câteva zile dupa înmormântare; această resfinţire este necesară nu pentru că cel decedat ar fi întinat în vreun fel casa, ci pentru că locul şi casa a fost cercetat de moarte, când multe din relele omului au ieşit din el odată cu sufletul.
Cu atât mai mult, trebuie să se săvârşească sfeştanie în casă sau în locul în care s-a comis un omor sau o altă fărădelege sau urâciune (avort, încercare de sinucidere, vărsare de sânge, molimă, întamplare rea sau accidente de orice fel, etc.), pentru că toate acestea se întâmplă din îndemnul şi cu lucrarea diavolului şi a duhurilor rele, altfel spus a prezenţei răului.
Dacă nu se poate mai des, trebuie să se facă sfeştanie casei cel puţin o dată pe an, în Postul Mare care premerge sărbătoarea Sfintelor Paşti, pentru că acesta este „cel mai important şi cel mai aspru post de peste an care pregăteşte pe om pentru cea mai mare sărbătoare a Bisericii. Dar şi pentru că acesta este primavara, când, odată cu înviorarea şi împrospătarea naturii, se face şi curăţenia casei şi a lucrurilor din ea. Pe lângă aceasta, mai poate fi luată în seama şi dorinţa şi disponibilitatea omului de înviorare şi renaştere odată cu cea a naturii înconjuratoare, în virtutea aceleiaşi solidarităţi dintre om şi creatie. Puritatea, frumuseţea şi vigoarea naturii renăscute cheamă pe om, aproape irezistibil, la aceeaşi renaştere şi recuperare a purităţii şi a vigorii lăuntrice. Peste tot, dar mai ales la ţară, primăvara se face o curăţenie generală a casei, care merge de la scoaterea tuturor lucrurilor din casă, curăţirea, scuturarea şi împrospătarea lor până la văruirea pereţilor, care aduce cu sine şi la propriu şi la figurat un aer de reală primenire - mai ales când pereţii se văruiesc cu var alb.
Actele principale săvârşite de preot în timpul sfeştaniei?
Rugăciunile de început şi tămâierea casei
Slujba sfeştaniei cuprinde diverse rugăciuni, pentru casă şi pentru cei ce locuiesc în ea, rugăciuni pentru sfinţirea apei, tămâierea casei, sărutarea Sfintei Cruci de către toţi cei de faţă şi stropirea lor cu apă sfinţită, stropirea casei cu apa sfinţită.
După binecuvântarea de început a preotului, se rostesc rugăciunile de început, psalmul 142 "Doamne, auzi rugaciunea mea, ascultă cererea mea..." şi Psalmul 50, psalm de pocăinţă, timp în care preotul tămâiază masa amenajată pentru slujbă şi toată casa, începand de fiecare dată cu icoana din cameră.
Urmează o serie de tropare scurte, rugăciuni adresate Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor, exprimând rugămintea ca aceştia să fie împreună rugători cu noi. Invocând numele sfinţilor şi al Maicii Domnului, se spune de fiecare dată: "rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi".
Citirea Sfintei Evanghelii
Momentul important următor este citirea Sfintei Evanghelii, timp în care credincioşii îngenunchează. Se citeşte un fragment din Evanghelia după Ioan (cap.V, 1-4) care redă episodul vindecării paraliticului de la scăldătoarea din Vitezda. Aici se arată că apa în care se coboră un înger al Domnului, care era, deci, într-un fel cercetată, atinsă, sfinţită de Dumnezeu, devine vindecătoare: "...căci un înger al Domnului se coboră la vreme în scăldătoare şi tulbură apa; şi cine intră întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut". Tot aşa, printr-o rugăciune specială, preotul se roagă lui Dumnezeu "să trimită harul Prea Sfântului Său Duh şi să sfinţeasca apa" pusă înainte şi să fie spre spălarea de toata întinăciunea şi spre sănătatea sufletelor şi a trupurilor.
Ectenia Mare
După citirea Sfintei Evanghelii, preotul rosteşte Ectenia Mare, o serie de rugăciuni şi de cereri adresate lui Dumnezeu, mai întâi cu caracter general, pentru pacea şi binele lumii întregi, a localităţii respective, sat sau oraş, şi apoi, cu caracter special, pentru sfinţirea apei. Astfel preotul se roagă lui Dumnezeu "pentru ca să sfinţească apa aceasta, cu puterea, cu lucrarea şi cu pogorârea Sfântului Duh", "pentru ca să se pogoare peste apa aceasta lucrarea cea curăţitoare a Treimii celei mai presus de fire", "pentru ca să fie apa aceasta tămăduitoare sufletelor şi trupurilor, şi izgonitoare a toată puterea cea potrivnica", "pentru ca să se trimită ei harul izbăvirii şi binecuvântarea Iordanului”… şi altele
Rugăciunea de sfinţire a apei
Momentul cel mai important al slujbei este atunci când preotul sfinţeşte apa printr-o rugăciune specială, în timpul acestei rugăciuni, preotul afundă de trei ori mâna dreaptă în apa, făcând semnul Sfintei Cruci şi rugându-se de fiecare dată astfel: "Şi acum trimite harul Prea Sfântului şi de viaţă făcătorului Tău Duh, care sfinţeşte toate, şi sfinţeşte apa aceasta." Apoi continuă rugăciunea: "Şi prin gustarea şi stropirea cu apa aceasta, trimite-ne nouă binecuvântarea Ta, care spală intinăciunea patimilor. Aşa ne rugăm cercetează neputinţa noastră, Bunule, şi tămăduieşte cu mila Ta bolile noastre cele sufleteşti şi trupeşti", asociind acestei rugăciuni rugăciunea Maicii Domnului, puterea Sfintei Cruci şi rugăciunile tuturor sfinţilor, pomenind numele multora dintre ei.
Afundarea Sfintei Cruci în apă şi stropirea cu apă sfinţită
După rugăciunea de sfinţire, preotul afundă în apă Sfânta Cruce în formă de cruce, de trei ori, în timp ce se cântă troparul: " Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieste, şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău".
În continuare preotul stropeşte cu apă sfinţită toată casa, cineva din cei ai casei purtând vasul cu apă sfinţită. După ce termină de stropit casa, preotul stropeşte cu apă sfinţită pe toţi cei prezenţi care se închină şi săruta Sfânta Cruce pe care preotul o ţine în mâna.
Ectenia finala pentru păzirea casei de rău
Slujba sfeştaniei se sfârşeşte cu o rugăciune prin care preotul se roagă "să se păzească locuinţa aceea, toate oraşele şi satele de boală, de foamete, de cutremur, de potop, de foc, de sabie, de năvălirea altor neamuri şi de războiul dintre noi" şi pentru ca Bunul Dumnezeu "să îndeparteze şi să împrăştie toată mânia, care se porneşte asupra noastră, şi să ne izbăvească pe noi de mustrarea Lui cea dreaptă, care este asupra noastră şi să ne miluiască pe noi." Acum preotul pomeneşte pe toţi cei de faţă şi pe toţi cei scrisi pe pomelnicul casei. Se poate, de asemenea, face o rugăciune de pomenire a morţilor familiei
Care sunt pregătirile pentru sfeştania casei?
Cine doreşte a chema preotul pentru a săvârşi sfeştanie în casă, trebuie să ştie cum trebuie să se pregătească pentru aceasta având în vedere cele de mai jos.
Mai întâi toţi cei din casă este bine să se spovedească, pentru ca înainte de a curăţi şi sfinţi casa, să se cureţe şi să se sfinţească ei înşişi de păcatele şi relele care afectează şi casa în care ei locuiesc. Dacă nu este în timpul postului, atunci cei din casă să ştie că trebuie să postească trei zile înainte sau cel puţin ziua aceea şi să se ferească de ceartă, duşmănii, injurături sau alte rele.
În al doilea rând, casa în care urmează a se face sfeştanie trebuie curăţită cât mai bine, de la un capăt la altul şi toate lucrurile din ea. Nu este de închipuit să se stropească cu apă sfinţită şi să se facă rugăciuni pentru a curăţi casa de rele iar casa să fie murdară şi neîngrijită. Apoi, orice slujbă săvârşită de preot în casă este echivalentă cu aducerea lui Dumnezeu în casa aceea prin lucrarea Sa sfinţitoare şi prin binecuvântarea Sa. Ori, dacă atunci cand se primeşte un oaspete obişnuit, dintre oameni, se face curaţenie în casă, pentru a-l primi cum se cuvine, cu atât mai mult atunci când se vrea a-L primi pe însuşi Dumnezeu.
Pentru slujba sfeştaniei, credinciosul trebuie să pregatească o măsuţă acoperită, orientată spre răsărit (măsuţa poate fi aşezată în faţa sau în apropierea icoanei sau a colţului de rugăciune din casă) pe care va aşeza următoarele:
- un vas larg la gură cu apă,
- un mănunchi de busuioc,
- două sfeşnice mici cu lumânări sau un vas strâmt la gură (un pahar sau ceaşcă) în care să se poată pune lumânările din ceară curată,
- o cătuie cu cărbune aprins şi puţină tămâie,
- o icoană (dacă măsuta nu se afla în faţa icoanei din casă),
- un pomelnic cu cei ce locuiesc în casă şi cu cei pe care respectivii doresc să-i pomenească la rugăciune (poate fi şi un pomelnic cu morţii familiei).
Mai pot fi puse pe masă:
- o pâine, puţin untdelemn şi puţin vin, simbolizând roadele pământului date de Dumnezeu spre hrana noastră, pentru a fi binecuvântate.
Preotul va sta în fata măsuţei, iar credincioşii vor sta în spatele preotului, aşa cum se stă şi la biserică, toţi cu faţa spre răsărit.
Toate uşile camerelor vor fi larg deschise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu