A fi Maestru
A deveni Maestru ReiKi nu înseamnă doar a obţine o altă calificare superioară, nici măcar nu se reduce la abilitatea de a-i învăţa pe alţii. Înseamnă mult mai mult decât oricare din aceste variante.
A fi Maestru ReiKi înseamnă de fapt un angajament pe viaţă de a stăpâni ReiKi - un asemenea angajament faţă de o practică de vindecare şi o disciplină spirituală va induce schimbări inevitabile şi, după toate probailităţile, va transforma şi întreaga viaţă a celui ce devine şi apoi este maestru. Aceasta este o hotărâre luată pe tot timpul vieţii şi, din momentul în care se primeşte acordajul de Maestru, nu există “a te răzgândi”.
A fi Maestru Reiki se poate asemăna cu o cursă de montagnes russes şi felul în care este trăită depinde foarte mult de punctul personal de vedere. Se poate să pară incitantă, antrenantă, plăcută, distractivă, provocatoare şi plină de aventuri sau poate fi văzută ca o experienţă înfricoşătoare, plină de prea multe responsabilităţi, în care se simte o nevoie de nestăpânit de a striga: "Vreau să cobor!" Însă, evident, nu se mai poate.
Ca şi într-o cursă de montagnes russes, urcând şi coborând mereu, anumite evenimente prin care se trece pot fi foarte neplăcute; dacă se vrea o luptă, cu orice preţ, pentru a sta drept şi a se ţine seama, cu putere, doar de ceea ce se cunoaşte dintotdeauna, atunci cursa va fi mai dificilă. Oricum, este necesară abandonarea cu totul a experienţei respective, şi abordarea ideii de mişcare în ritmul ei, adaptarea la viteza şi la curbele sale, lăsând pur şi simplu lucrurile să curgă, mergând după voia lor. Acesta este momentul în care începe distracţia. Şi acesta este momentul în care a fi Maestru Reiki devine plăcut - când viaţa este lăsată în voia lucrurilor şi întâmplărilor. Aceasta înseamnă a fi un Maestru ReiKi, în loc de a face pe Maestrul ReiKi. Aceasta este esenţa ideii de ridicare la înălţimea provocării şi doar aşa se poate avea cea mai bună viaţă ce se poate imagina.
Prin urmare, dacă viaţa, aşa cum este acum, aşa cum este trăită acum este ceea ce convine, ceea ce place cu adevărat, nu e cazul de a deveni Maestru ReiKi - cel puţin nu pentru moment - pentru că schimbarea este inevitabilă. Oricum, nimic nu rămâne la fel pentru totdeauna, indiferent cât de mult place sau displace. Prin urmare, doar dacă există atracţie, dăruire şi dorinţă de a practica ReiKi, dublată de o curiozitate pe măsură, interes şi pasiune, o viaţă plină de ReiKi - atunci se poate merge înainte.
Acestea fiind spuse, a fi Maestru ReiKi este o responsabilitate sacră, în care nu e nevoie doar de cunoştinţe şi experienţă, ci şi de înţelepciune, compasiune, şi de un interes natural faţă de oameni, de un discernământ maxim.
A fi Maestru Reiki nu înseamnă doar a şti cum se face cuiva un acordaj (iniţiere) sau cum se predă un curs ReiKi. Aceasta implică a se şti cum poţi conduce pe cineva către împlinirea sa personală şi spirituală – fără a-l judeca, fără a-i impune restricţii, ci cu iubire şi compasiune.
Dacă se doreşte a se deveni Maestru ReiKi, acest grad este de fapt, nivelul de predare a Metodei Usui de Vindecare Naturală (Usui Shiki Ryoho). La acest grad se învaţă cum se transmit acordajele şi cum se organizează şi cum se predă adecvat un curs ReiKi.
În ReiKi, cel care predă cunoaşterea dobândită şi iniţiază este numit Maestru, iar cel care este iniţiat şi practică cele predate este denumit discipol sau, în termeni actuali, student ori practicant.
Materialul, în format electronic, complet, poate fi achiziţionat prin comandă. Comandă aici!
ReiKi este o tehnică spirituală iniţiatică, ceea ce înseamnă că învăţăturile sale sunt duse mai departe pe calea transmiterii de la Maestru la discipol. Ea nu poate fi practicată corespunzător aplicând doar cunoştinţele descoperite în cărţi. Iniţierea are o importanţă crucială pentru progresul pe calea spirituală, iar pentru ca iniţierea să aibă cu adevărat putere de transformare, ea trebuie acordată de către un Maestru adevărat.
Se poate afirma că Maestrul este cel care plantează sămânţa iluminării în discipol, iar acesta, prin practica sa zilnică, o va face să crească. Incontestabil, Maestrul devine un părinte spiritual pentru discipol. Un semn de întrebare se ridică acum pentru oameni când aud despre astfel de căi spirituale. Ei devin reticenţi...
Au fost multe articole apărute în presă, şi nu numai în presa scrisă, în ultimii ani, legate de comportamentul iresponsabil şi chiar abuziv al unor lideri spirituali binecunoscuţi. Nu a fost vorba despre ReiKi, însă oamenii, necunoscători, nu fac diferenţa între ele. Asemenea deviaţii nu spun însă nimic despre tradiţia iniţierii propriu-zise, care rămâne şi astăzi la fel de puternică şi eficientă precum în trecut. Orice slăbiciuni ar exista la Grad de Maestru, acestea aparţin individului şi nu sistemului de iniţere în sine.
Pentru a scoate mai bine în evidenţă acest adevăr, se poate lua ca exemplu matematica. Aceasta reprezintă un sistem simbolic perfect valabil. Şi nici el nu poate fi învăţat doar citind o carte de matematică. Pentru a o descifra, e nevoie de un profesor. Există însă profesori mai buni şi alţii mai puţin buni. Aceştia reuşesc sau nu să transmită acest sistem şi întrea-ga lui frumuseţe elevilor lor, însă, cu toate acestea, sistemul se păstrează, nu este afectat.
Tocmai plecând de la faptul că am făcut comparaţia cu profesorul, aş adăuga aici că un bun maestru este acela care este şi un bun profesor. Cred că nu puţini au găsit în literatura de specialitate şi titulatura de Profesor (Teacher) pentru Maestru. Personal consider că a fi un bun profesor nu înseamnă pur şi simplu să tranferi informaţie către învăţăcei, ci să reuşeşti să deschizi porţi către drumurile pe care ei să meargă pentru a găsi ceea ce caută. Poveşti se pot spune multe, informaţiile pot fi transfe-rate în cantităţi imense, dar o bibliotecă nu are nici o valoare dacă nu este citită... Poate că unii din cei care sunt sau vor fi Maeştri se vor gândi puţin mai mult la aceste câteva rânduri ce nu sunt o critică la adresa nicicui ci o provocare la progres şi la perfecţiune. Căci omului îi este dat să absolve mereu o altă clasă, repetenţia fiind ceva accidental. Cu atât mai mult, profesorul nu trebuie să fie cel care provoacă această repetenţie.
Totuşi, de îndată ce se înţeleg principiile matematicii, se poate spune că elevul a dobândit cunoaşterea, astfel încât orice elev care are anumite aptitudini poate să cunoască nivelurile superioare ale matematicii.
Precum în exemplul referitor la matematică, aspirantul trebuie să aibă o anumită aptitudine pentru a merge cu succes pentru a obţine succese. Există oameni mai dăruiţi din punct de vedere spiritual decât alţii, în funcţie de eforturile pe care le-au depus în vieţile anterioare. Aceştia parcurg mai repede şi mai uşor Calea.
Astfel, anumiţi discipoli trăiesc o experienţă majoră chiar din primul moment al iniţierii, în timp ce în cazul altora procesul se derulează mai lent, la început pe un nivel adesea subconştient. În toate cazurile însă iniţierea creează o rezonanţă mereu în creştere cu natura esenţială a discipolului, în măsură în care acesta urmează disciplina predată de Maestru.
Alegerea Maestrului trebuie făcută cu atenţie şi este bine a se folosi raţiunea şi discernământul înainte de a aborda un Maestru pentru iniţiere şi pentru a-i deveni discipol. Atunci însă când se consideră că a fost găsit Maestrul care să inspire încredere, trebuie să i se ceară, cu respect, iniţierea.
Adevăratul Maestru este acela căruia îi datorăm trezirea spirituală a fiecăruia dintre noi. El este ca un fel de canal care introduce în noi curent spiritual; el este veriga ce ne uneşte cu întreaga complexitate a lumii spi-rituale.
Intermediarul prin care pătrunde în influenţa spirituală îl constituie Maestrul. A îndruma poate oricine, însă numai un Maestru poate să opereze cu puterea gândirii, pronunţând mantre însuşite de la predecesorul său.
Atât timp cât porţile sunt deschise de Maestru în propriul interior, orice îndrumare e de prisos. Maestrul vă aduce “hrana”; ori a o primi este de datoria voastră. Insist asupra necesităţii de a avea un Maestru dintr-o linie spirituală bine stabilită, aceasta însemnând succesiunea neîntreruptă de Maeştrii, numitorul comun fiind învăţăturile originare care trec de la Maestru la discipol.
O asemenea linie este ca un curent continuu a cărui putere nu scade niciodată, cel puţin atâta vreme cât nu există o verigă slabă.
Materialul, în format electronic, complet, poate fi achiziţionat prin comandă. Comandă aici!
Ţin să precizez acest lucru, deoarece nu puţine persoane au venit la mine pentru a-şi continua drumul pe calea ReiKi, dorind să-i duc eu mai departe după ce fuseseră iniţiaţi în primele grade de alţi “maeştri”. Cu tristeţe am observat ca în sistemele lor fuseseră făcute modificări. Nu mai era aceleaşi sistem ReiKi, original, sistemul lui Mikao Usui. Vorbesc aici despre ReiKi Tradiţional.
De aceea i se spune ReiKi Tradiţional. Învăţăturile lui Usui trebuie transmise mai departe exacte şi integrale. Este valabil şi pentru celelalte ramuri ReiKi. Trebuie păstrată linia fondatorului.
Orice Maestru poate dezvolta o ramură modernă a ReiKi, dacă are această abilitate, însă cea veche trebuie dusă mai departe exact aşa cum a fost ea concepută de fondatorul ramurii. Astfel se păstrează o linie spirituală puternică şi nealterată. Există un mare avantaj atunci când aparţii unei linii spirituale recunoscute, căci ea conţine o anumită protecţie şi împotriva corupţiei. Şi aici, ca şi în oricare alt domeniu de activitate “fiecare pădure are uscăturile ei”.
O linie spirituală reprezintă un lanţ neîntrerupt de Maeştri autentici, care îşi trec mai departe înţelepciunea şi puterea unor discipoli apţi să le primească şi care devin Maeştri la rândul lor.
Necesar sau nu, în acest manual nu voi prezenta şi procedura de iniţiere, aceasta fiind elementul ce prefer să-l dau direct discipolilor mei!
Linia mea principală Reiki Usui:
Mikao Usui
Chujiro Hayashi
Hawaio Takata
Philis Ley Furumoto
Lee Fermer
William Lee Rand
Niţă Mocanu
Dorina Mocanu
Nina Butnaru
Ovidiu-Dragoş Argeşanu
Făniţa Lungu
Dumitru-Daniel Darie
Materialul, în format electronic, complet, poate fi achiziţionat prin comandă. Comandă aici!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu