Ce este ReiKi? [2]

Istoria ReiKi-ului înainte de Mikao Usui

ReiKi a fost un sistem de vindecare folosit în antica Atlantidă. A fost creat de către un mare preot, la templul  Vindecării, preot care este acum cunoscut sub numele de Maestrul Spiritual (Ascensionat) St. Germain. Acest preot a părăsit templul şi s-a îndreptat către un lanţ de munţi îndepărtaţi ai Atlantidei, creându-şi propriul clan (trib) de atlanţi, trib numit „Inspiratorii”. Inspiratorii s-au dezis (separat) de ceilalţi atlanţii, au luptat  să găsească o cale de a egaliza dezvoltarea spirituală în rândul atlanţilor. Scopul era să desfiinţeze şi să înfiereze diferenţele rasiale, datorate diferenţelor spirituale şi fizice, în rândul societăţii Atlantidei. Mulţi dintre atlanţii, consideraţi paria societăţii din punct de vedere spiritual şi fizic, erau folosiţi ca sclavi de către preoţi, preotese, familiile regale ale Atlantidei. În acea viaţă pământească, St. Germain a primit un număr de simboluri care puteau fi proiectate în sistemul energetic şi înscrise acolo, care ajutau individul să-şi ridice vibraţia trupurilor spirituale şi a trupului fizic la un nivel suficient de mare ca să-i ajute să-şi depăşească  handicapul spiritual şi să devină egali cu ceilalţi atlanţi. I s-au dat lui St. Germain, în acea vreme, 21 de simboluri (21 este numărul desăvârşirii).

Când Atlantida a fost distrusă, el s-a retras,  împreună cu câţiva fraţi de credinţă, în Tibet. Aici ,au încercat  să-şi continue lucrarea de ridicare a nivelului de conştiinţă spirituală a oamenilor, pentru a vedea cum înţeleg oamenii să folosească energia Ki. Ei au dat trei simboluri unei comunităţi, care se afla în apropierea sălaşului lor. Mulţi dintre oameni au folosit simbolurile pentru evoluţia lor spirituală şi aceasta le-a adus prosperitate. Alţii, însă, au folosit simbolurile în scopuri  negative, josnice; ei au schimbat şi desfigurat simbolurile. St. Germain şi Inspiratorii au decis că nu era vremea de a da cele 21 de simboluri unei singure persoane, pentru că ar fi dat întreaga putere acelei persoane, iar aceasta şi-ar fi putut pierde minţile şi sensurile realităţii.

Sistemul ReiKi, aşa cum este practicat astăzi, este incomplet, este un sistem care conţine multe  simboluri, unele dintre acestea sunt aduse direct din Arhivele Akashice (Memoria  Planetei), ele au fost date umanităţii de către St. Germain.

Istoria ReiKi-ului: dr. Mikao Usui

 Aceasta  este  povestea dr. Mikao Usui: sursa sistemului de vindecare naturală ReiKi Usui este o casetă înregistrată de Takata, maestru ReiKi, iniţiată de către dr. Hayashi, care a fost elevul şi colaboratorul lui Mikao Usui. Dr. Mikao Usui a fost un mare filozof şi un mare învăţat. El a fost preot creştin şi rectorul Universităţii Doshisha din Kyoto, Japonia.

Usui Mikao (18.08.1865-09.03.1926) este fondatorul sistemului ReiKi, o formă de practică spirituală folosită în terapiile complementare pentru tratamentul bolilor psihice, emoționale și mentale. Usui a fost fondatorul asociației japoneze numită Usui Reiki Ryoho. Usui a avut peste 2000 de elevi și a avut 21 de profesori instruiți până la data decesului său.

Mikao Usui s-a născut în satul Taniai (numit acum Miyama cho) în regiunea Yamagata, aparținând Prefecturii Gifu în Japonia. Primul său nume a fost Mikao, iar alte nume,  sub care a fost cunoscut , sunt Gyoho sau Kyoho. Strămoșul său este Toshitane Chiba, un vestit războinic samurai din anul 1500. În 1551, Toshitane Chiba cucerește localitatea Usui și, ulterior, toți membrii familiei dobândesc acest nume. Numele tatălui lui Usui era Uzaemon, iar mama sa se trăgea din familia Kawai. În Miyamo cho, numele său este inscripționat pe o mare poartă torii, pe un altar Amataka, o localitate învecinată cu locul unde s-a născut, loc unde Usui a fost o singură dată. Frații lui Usui au donat piatra cu inscripția în aprilie 1923. Frații lui Mikao Usui, Sanya și Kuniji, au devenit, unul medic iar celălalt polițist. A avut, de asemenea, o soră, Tsuru. Usui a fost căsătorit cu Sadako Suzuki, cu care a avut un băiat și o fată, Fuji, respectiv Toshiko. Fuji (1908-1946) a predat la Universitatea din Tokyo, dar fiica sa Toshiko a avut o viață scurtă, murind la vârsta de 22 de ani, în anul 1935. Cenușa întregii familii se află la Templul Saihoji din Tokyo. Din puținele lucruri care se cunosc,  în special privind copilăria lui Usui, se știe că a fost instruit într-un templu budist, unde s-a dovedit a fi un elev sârguincios și care a muncit din greu. Ca adult, a călătorit în multe țări din Europa și China desăvârșindu-și studiile. A studiat foarte mult medicină, religie budistă, creștină, psihologie și Taoism.

Confruntarea

La sfârşitul anului 1800, într-o duminică, pe când era rectorul Universității Doshisha, din Kyoto, dar și preot creștin, de pe podiumul bisericii a observat un grup de studenţi pe banca din faţă. În mod obişnuit, studenţii luau loc în rândurile din spate. Unul dintre  studenţi a ridicat mâna să vorbească. El a declarat că şase din ei, în două luni, aveau să termine Universitatea, dar înainte de a părăsi Universitatea,  doreau să li se răspundă la o întrebare. Studentul, la început, l-a întrebat pe dr. Usui dacă avea încredere absolută în cuvântul biblic. Răspunsul a fost „Da”. Apoi l-a întrebat, dacă credea că Iisus putea vindeca prin punerea mâinilor. Din  nou, Usui a spus „Da”. Studentul a spus că el şi ceilalţi ar vrea ca şi ei să creadă în spusa Bibliei, dar l-ar ruga pe Dr. Usui să le facă şi lor o demonstraţie de vindecare,  dacă ar putea el vindeca pe orb, pe olog sau ar putea călca pe apă… Dr. Usui a spus că deşi avea credinţă, deşi aceste lucruri au fost reale, el nu reuşise să înveţe cum să le facă. Cel care vorbea a spus: „Mulţumim foarte  mult; tot ce puteţi spune este doar că aveţi o credinţă oarbă în Biblie, dar noi nu vrem să avem o credinţă oarbă!”. Dr. Usui a răspuns că la vremea aceea nu ar putea demonstra minunile lui Iisus, dar doreşte ca în viitor să o poată face. El a spus că va descoperi cum să facă “minuni” şi atunci el se va întoarce şi-i va învăţa şi pe alţii.

A demarat o cercetare ce a durat zece ani, pentru a descoperi și învăța aceste tehnici. Când autoritățile din Japonia i-au spus că despre aceste vindecări nu se vorbește prea mult și cu atât mai puțin sunt cunoscute, Usui a căutat informația în budism. Sunt asemănări izbitoare între viața lui Buddha în India (Gautama Sigghartha, 620 - 543 î.Hr.) și viața lui Iisus. Călugării budiști i-au spus că vechea tehnică de vindecare spirituală s-a pierdut  și că singura cale de a te apropia de ea era abordarea învățăturii budiste, Calea Iluminării.

Cercetarea

Negăsind răspunsurile dorite, Mikao Usui a călătorit în Statele Unite, unde a locuit timp de șapte ani. Când nu a obținut alte raspunsuri din partea creștinilor de acolo, a intrat la Chicago Divinity School, din Chicago. Se spune că și-a susținut doctoratul acolo studiind istoria comparată a religiilor și a filozofiilor. A mai învățat acolo și sanscrita, veche limbă cultă din India și Tibet. Dar Usui tot nu a găsit răspunsul pe care-l căuta, referitor la tehnica de vindecare. El şi-a dat seama că învăţătura biblică nu era cu mult diferită de ceea ce învăţase el în Japonia. Nimeni nu putea să-i lămurească felul în care a vindecat Iisus. El a început să studieze şi alte filozofii şi a descoperit în budism un pasaj în care se spunea că Buddha a vindecat prin punerea mâinilor.

Nu mai există alte informații referitoare la Mikao Usui, în calitate de creștin sau preot, ci numai ca budist care, după ce s-a întors în Japonia, a decis să viziteze , pe rând, toate mănăstirile şi a început cu cea mai mare, Mănăstirea Shin.

Aici, dr. Usui a întrebat un călugăr dacă Sutrele budiste amintesc ceva despre vindecările lui Buddha şi i s-a răspuns că da. El a mai întrebat în ce măsură călugării de la Mănăstirea Shin cunosc arta vindecării  trupului. I s-a răspuns: „Noi, călugării, nu avem timp pentru vindecarea fizică; ţinta noastră este vindecarea spirituală, ea este pe primul plan”. Usui s-a dus în junglă, căutând alte temple. Peste tot  a auzit aceeaşi poveste. Călugării din mănăstiri nu puteau vindeca trupul fizic. Ultimul popas l-a făcut la templul Zen. Şi aici i s-a spus despre călugări, din nou, că sunt foarte ocupaţi şi nu au timp să se ocupe de vindecarea trupească, dar aveau convingerea că într-o zi, în timpul unei meditaţii, ei vor primi o mare lumină şi vor  şti cum să vindece trupul. Dr. Usui s-a decis ,să rămână cu ei şi să le studieze secretele. El şi-a petrecut  următorii trei ani studiind Sutrele, dar fără succes. După aceasta, i s-a permis să rămână în templul Zen, ocupându-se de propriile cercetări.

Dr. Usui s-a decis  să înveţe limba chineză, pentru că Sutrele Japoneze erau traduse din limba chineză, apoi  a început să înveţe sanscrita, pentru că Buddha a fost hindus şi Sutrele originale erau scrise în sanscrită. În timp ce citea Sutrele în sanscrită, el a descoperit o formulă de vindecare. Nu era nici un dubiu că ar putea greşi. Această formulă, veche de 2500 de an, trebuia să fie interpretată şi apoi testată. El şi-a spus: „Nu pot să garantez că dacă încerc acest test pe mine însumi, voi mai rămâne în viaţă, dar dacă nu-l încerc, atâţia ani de studiu vor fi irosiţi!”.  S-a dus să vorbească despre planul său cu Mai Marele Mănăstirii Zen. Călugărul a admirat curajul lui Usui şi i-a dat permisiunea să încerce testul în cadrul mănăstirii, dar Usui a ales să-şi facă testul pe Muntele Koriyma, cunoscut ca un excelent loc pentru meditaţii.

Aici  a descoperit texte care descriau tehnica de vindecare și pe care le putea citi în sanscrită, în original. Materialele nu includeau, totuși, informații despre cum să activezi energia ca să o folosești. Ascunderea acestor informații în Sutreera este intenționată, pentru a le ține departe de cei care nu erau pregatiți să cunoască și să folosească niște materiale atât de puternice.

 Hawayo Takata descrie astfel această stare de lucruri: „A început să studieze sanscrita, iar, când, după eforturi susținute, a reușit să o stăpânească, a descoperit formula. Simplu ca „bună ziua”. Nimic dificil;  totul era foarte simplu. Cum doi și cu doi fac patru... Și și-a spus: "Ei bine, am găsit. Acum trebuie să interpretez toate astea, pentru că au fost scrise cu 2500 de ani în urmă. Trebuie să testez totul".

Meditaţia

Dr. Usui i-a spus călugărului: „Mă voi testa timp de 21 de zile. Dacă nu mă voi întoarce până  în dimineaţa celei de-a 22-a zile, trimite o patrulă să-mi caute trupul; voi fi mort!”. Înainte de a pleca, el i-a mai spus călugărului: “Cât timp voi face această meditaţie, nu voi mânca, ci numai voi bea apă!”. Spunând acestea, s-a urcat pe munte.

Pe munte a găsit un pin bătrân lângă o apă, a făcut o movilă din 21 de pietre, pe care le-a udat. Motivul , nu se ştie. S-a aşezat cu spatele sprijinit de pom, cu movila de pietre în faţa lui. A aruncat prima piatră şi astfel a început prima meditaţie. Se aştepta să apară fenomene ciudate, dar nu avea idee ce ar putea apărea sau când ar apărea. A citit scripturile, a cântat imnuri religioase şi a băut apă. Aşa au trecut zilele şi nopţile. Movila de pietre scădea şi nimic nu se întâmpla. Nimic.

În cea de-a 21-a zi, înainte să răsară soarele, a aruncat ultima piatră; cerul era negru, fără lună, fără stele. Dr. Usui a început să mediteze, ştiind că aceasta era ultima zi pe munte. Şi-a ridicat ochii către cer, aşteptând să vadă ceva în întunericul cerului, dar la orizont a apărut o lumină pâlpâindă, ca o lumânare aprinsă. Din instinct, şi-a dat seama că acesta era fenomenul pe care  l-a aşteptat  şi a început să se teamă, dar şi-a făcut curaj, spunându-şi: “Se  întâmplă (minunea) şi n-am de gând să închid ochii; o să-i ţin larg deschişi, să văd ce se întâmplă cu această lumină!”.

Lumina se mişca spre el. Se părea că pe măsură ce se apropie, accelerează. Usui s-a speriat de-a binelea; curajul  lui s-a dizolvat, gândindu-se că dacă lumina îl va atinge îl va transforma în scrum. Şi-a făcut din nou curaj: „Această  lumină nu poate să-mi facă rău! N-am să fug, am să stau faţă în faţă cu lumina!” Şi a chemat-o să vină mai aproape: „Dacă este să mă loveşti, loveşte-mă! Sunt pregătit!”  Şi cu aceasta  s-a relaxat şi cu ochii larg deschişi a văzut cum lumina îl loveşte în centrul  frunţii,  iar el şi-a spus: „Am făcut contact!”. După aceasta a picat pe spate din cauza forţei cu care a fost lovit. Când şi-a revenit, a crezut că murise, pentru că, la început nu putea să vadă şi să simtă nimic. Lumina  dispăruse, iar în depărtare se auzea cântatul cocoşilor şi aşa a ştiut că zorile erau aproape.

Dr. Usui stătea buimăcit în şezut. Atunci, din partea dreaptă, din pământ se ridicau bule colorate, milioane şi milioane de baloane colorate, în culorile curcubeului; au început să danseze în faţa lui şi se mutau spre stânga. Usui a numărat culorile. Erau în număr de şapte şi şi-a spus: „Acesta a fost fenomenul cu care am fost binecuvântat  astăzi!” O lumină mare, albă, a apărut la dreapta lui, şi unul după altul au apărut simbolurile de culoare aurie; toate au defilat în faţa lui ca o peliculă de film, parcă spunându-i: “Ţine minte! Ţine minte!". El le-a citit  nu atât cu ochii, cât cu mintea şi le-a studiat vreme  îndelungată şi apoi a zius: „Da!”. Şi-a adus aminte de toate ce învăţase din sanscrită, în timp  ce simbolurile se mişcau în faţa lui, parcă spunând: „Asta este, reţine!”.

După ce fenomenul a încetat, el şi-a spus: „Trebuie să închid ochii şi pentru ultima meditaţie, trebuie să-mi dai o viziune!”. Şi-a închis ochii şi a văzut simbolurile aurii în faţa lui.

Miracolele

Se sfârşise viziunea: „Acum pot să-mi deschid ochii!”. Treptat, şi-a repus în funcţiune trupul şi a fost surprins  să observe că nu simţea nici durere, nici foame: „Simt că trupul meu este în regulă! Am să mă ridic în picioare!”. Şi s-a ridicat: „Picioarele îmi sunt puternice, am postit 21 de zile şi simt că am puterea să mă întorc pe jos la Kyoto!”. Trupul lui se simţea îndestulat (hrănit) şi a gândit: „Acesta este un miracol, nu mi-e foame şi mă simt foarte uşor!”. S-a  scuturat de ţărână, şi-a luat pălăria şi a făcut primii paşi pe drumul de 25 mile care ducea spre Kyoto.

Călugării Zen îl aşteptau să sosească cel târziu la apusul soarelui. La poalele muntelui şi-a lovit degetul mare de o piatră aşa de tare încât unghia de la picior s-a dezlipit, sângele a început  să ţâşnească  şi l-a durut extrem de tare. Durerea aproape i-a oprit inima. S-a aşezat şi şi-a ţinut piciorul cu mâna. Durerea şi sângerarea au cedat, dar el a continuat să ţină degetul în mână, până când durerea a cedat definitiv. Când s-a uitat la deget, a văzut că unghia era în poziţie normală, iar în afara sângelui uscat, nimic nu-i mai amintea de rană şi a spus: „Acesta este al doilea miracol!”.

La scurtă distanţă după aceea  a ajuns la un loc de popas. În tradiţia japoneză sunt asemenea locuri amenajate, unde călătorii pot poposi. S-a apropiat de un bătrân nebărbierit, care făcuse  focul în vatră şi i-a spus: „Bună ziua, om bătrân!”. Bătrânul a spus: „Bună dimineaţa, bunul meu călugăr! Ai venit cam devreme!”. „Da, ştiu!” a răspuns dr. Usui. ”Poţi să-mi dai ceva  rămăşiţe de orez, ceva varză murată şi ceva peşte uscat, dacă a-i avea?” (dejun japonez tipic). Bătrânul era însă, înţelept. El a servit mulţi călugări după meditaţii îndelungate, pe acest munte faimos;  ştia cum arată o barbă nerasă de 7 zile şi  şi-a dat seama că acest călugăr a stat fără mâncare, pentru o vreme mai îndelungată de 7 zile. El a spus: „Nu pot să-ţi dau nici orez, nici supă fierbinte, nici celelalte lucruri pe care le-ai cerut, pentru că ai să faci o mare indigestie! N-am medicamente şi Kyoto este departe; trebuie să aştepţi până îţi voi prepara un terci moale!”. Dr. Usui răspunse: „Îţi mulţumesc, eşti foarte amabil, dar cred că am să încerc să mănânc!”. Usui s-a simţit foarte slăbit, în timp ce se apropia de masă, pentru a aştepta mâncarea. Bătrânul şi-a zis: „Dacă el vrea să-şi asume riscul, treaba lui; eu nu sunt responsabil!”.

În curând, nepoata de 15 ani a moşului a adus o tavă cu felurite mâncăruri. Fata plângea. Avea o legătoare sub bărbie, legată în urechi  de iepure pe cap. Dr. Usui a spus: „De ce plângi, fata mea?”. Fata s-a smiorcăit: „Of, dragul meu călugăr, de trei zile şi trei  nopţi mă doare dintele aşa de tare că nu pot să mă opresc din plâns şi nici să mănânc! Dentistul este prea departe, aşa că sufăr de durere şi plâng!”. Inima dr. Usui s-a înmuiat. S-a ridicat în picioare şi a pus mâna pe obrazul umflat al fetei. Usui a pus şi cealaltă mână pe faţa ei. Fata  a strigat dintr-o dată: „Dragul meu călugăr, ai făcut un miracol! Durerea a dispărut!” Lui Usui nu-i venea să creadă. Nu ştia la ce să se aştepte în urma unei izbucniri atât de violente şi a spus: "E oare posibil? Îmi spui adevărul?" Ea  şi-a dat la o parte legătura şi radia de fericire. Usui a zis: "Da! Acum cred că  te simţi bine!”. Copila i-a mulţumit şi a fugit la bunicul ei şi i-a spus: „Uite, bunicule, durerea de dinţi a dispărut, nu mai am bandaj; acesta nu este un călugăr obişnuit, el face minuni!” Bunicul, ştergându-şi mâinile de şorţ, s-a dus la dr. Usui: „Dragul meu călugăr, ne-ai făcut un mare serviciu; îţi suntem recunoscători. Pentru că nu avem bani, din recunoştinţă, nu-ţi voi cere nimic pentru mâncare. Aceasta este tot ce pot să-ţi ofer!”. Dr. Usui a spus: „Accept gratitudinea. Mulţumesc!” Apoi s-a întors la mâncare şi s-a repezit, ca un vultur la masă şi a început să înghită repede.

Oamenii prezenţi se rugau, în sinea lor, ca acest călugăr minunat să nu sufere nicio indigestie după atâta  mâncare. Mai târziu, dr. Usui a început să reflecteze la miracolele  pe care le făcuse. Punându-şi mâinile pe copilă, a vindecat-o instantaneu, iar el nu a avut nici o neplăcere din cauza mesei bogate, după un post de 21 de zile. El şi-a spus: „Acum sunt gata să pornesc, din nou, la drum. Ar trebui să ajung la templul Zen înaintea apusului!”. Aşa s-a şi întâmplat. La poarta templului, dr. Usui a fost întâmpinat de portarul călugăr, pe care dr. Usui l-a  întrebat: „Cum îi este dragului meu stareţ?” Portarul i-a răspuns: „Stareţul suferă de artrită şi de dureri de spate, stă întins în pat!”  Înainte să se ducă să-l viziteze pe stareţ, Dr. Usui s-a dus în camera lui să se îmbăieze şi să-şi schimbe hainele. Apoi, a fost dus la stareţ, căruia i-a spus: ”Dragul meu călugăr, am venit înapoi şi meditaţia mea  a avut succes!”. Călugărul suferind  s-a bucurat de veste şi a cerut mai multe informaţii. Dr. Usui  i-a cerut voie ca, în timp ce povesteşte, să pună mâna pe învelitorile lui de mătase. Era noaptea târziu, când Dr. Usui relata ultimele detalii ale experienţei sale. Când era aproape să plece, stareţul a început să vorbească: „Apropo! Durerea mea a dispărut total, acum pot să dorm, nu mai am nevoie să stau lângă sobă şi trupul meu se simte nemaipomenit. Cum ziceai că se numeşte aceasta? ReiKi?” (în româneşte, ReiKi înseamnă energie vitală universală).

Experimentul ReiKi

Dr. Usui a dormit într-un pat după trei săptămâni. Următoarea dimi-neaţă, după dejun, Dr. Usui a pus o întrebare deschisă tuturor călugărilor din templu: „Ce aş putea să fac să experimentez mai mult acest ReiKi?” După multe discuţii s-a decis că o  bună cale de a experimenta era să meargă într-una din cele mai mari suburbii de case dărăpănate din Kyoto.

Dr. Usui a păşit în acel cartier  îmbrăcat în călugăr, purtând două coşuri cu legume pe o cobiliţă.  Cerşetorii s-au adunat cu repeziciune în jurul lui. Usui le-a zis: „Vă rog, aş vrea să locuiesc cu voi aici!”  Ei au spus: „Dacă vrei să stai aici  trebuie să vorbeşti cu şeful nostru!”. În curând a apărut şeful. El a spus: „Înţeleg că vrei să trăieşti cu noi şi să fii unul de-al nostru!”  Usui a răspuns: „Da!”. Atunci şeful i-a spus: “În acest caz, dă-ne nouă legumele; nu este nevoie să porţi haine noi. Noi o să-ţi dăm haine de iniţiere!”. L-au dezbrăcat pe dr. Usui  şi i-au găsit bani în cingătoare. Şeful cerşetorilor i-a luat  hainele, chimirul şi banii, sub diferite pretexte. Dr. Usui a fost îmbrăcat cu un costum de iniţiere, de cerşetor: un sac murdar şi urât mirositor.

Şeful l-a întrebat pe dr. Usui  ce avea de gând să facă  în cartierul lui. „Aş vrea ca voi să-mi procuraţi mâncarea şi acoperişul deasupra capului şi apoi să-mi trimiteţi toţi bolnavii pe care eu am să-i vindec!”. Şeful hoţilor a apreciat schimbul  ca foarte avantajos, spunându-i: „Avem tot  felul de boli, chiar tuberculoză şi lepră. Nu-ţi este frică să-i atingi?” Dr. Usui a spus: „Ca vindecător, nu-mi este frică de boli şi m-am legat să lucrez zi şi noapte. Aşa că vă rog să-mi trimiteţi mâncarea la domiciliu!”

În ziua următoare, foarte mulţi bolnavi au apărut la uşa lui. Doctorul a categorisit bolile după cunoştinţele lui. El credea că bolile sunt rezultatul unor cauze interne şi  că pacienţii tineri erau mai uşor de tratat pentru că boala nu a apucat să prindă rădăcini. Prin urmare, cei mai bătrâni din cartier aveau nevoie de mai multe şedinţe de ReiKi şi refacerea lor lua uneori luni întregi. Tinerii se vindecau mai repede.

Usui trimitea pe cei vindecaţi  la templu, unde primeau un nou nume şi un loc de muncă în oraş. El le-a spus  să se facă cetăţeni onorabili şi să lase cartierul rău famat în urma lor.

Într-o seară, după 7 ani de muncă istovitoare  ca vindecător ReiKi, el se plimba prin cartierul rău famat şi a descoperit o faţă familiară printre oameni. Atunci, a întrebat: „Cine eşti tu?” Omul i-a răspuns: „Un necunoscut! Ar trebui să-ţi aduci aminte de mine. Eu sunt primul  pe care l-ai vindecat tu. Călugării de la templu mi-au dat un nume nou şi mi-au găsit o slujbă în oraş, dar acum am venit înapoi pentru că cerşitul este mult mai uşor, decât să mă lupt cu viaţa de unul singur!” Acesta a fost cel mai  mare şoc pe care dr. Usui l-a avut în viaţa lui. S-a aruncat la pământ, plângând ca un copil, cu inima sfâşiată.

Majoritatea  foştilor lui pacienţi s-au întors în cartierul rău famat. El abia acum a realizat că după atâţia ani de cercetare pentru a găsi o formulă de vindecare, după atâţia ani petrecuţi în cartierele de cerşetori fusese preocupat numai de aspectul fizic al bolii şi că uitase cu totul de aspectul spiritual.  Se căia: „O, ce am făcut?! Ce am făcut?! Nu am putut  salva nici măcar un suflet, prin urmare, fizicul  este pe planul doi; spiritualul este pe primul plan. Toate  bisericile au avut dreptate; eu am fost cel care a greşit. Nu mai vreau cerşetori, nu mai vreau cerşetori. Este vina mea că s-au întors, pentru că nu i-am învăţat să fie recunoscători. Ei sunt aici pentru că sunt oameni lacomi; ei vor, vor, dar nu dau nimic în schimb. Dacă aş fi ştiut că spiritualul este pe primul plan şi apoi aş fi vindecat trupul, aş fi fost eficient. Nu mai vreau cerşetori, nu mai vreau vindecare!”. Dr. Usui a abandonat cartierele de cerşetori fără să se uite în urmă.

Cruciada

Dr. Usui a lansat o cruciadă pentru a-i ajuta pe cei nefericiţi, depresivi; el voia să le lumineze inimile  şi să le cureţe caracterul, mintea şi trupul. A  călătorit cu piciorul, vizitând fiecare templu din Japonia. În fiecare, a invitat pe localnici să asiste la prelegerile lui. El a început întotdeauna cu vindecarea spiritului şi apoi cu vindecarea trupului. După una dintre prelegeri, a făcut cunoştinţă cu dr. Chujiro Hayashi, ofițer de marină în retragere, în vârstă de 45 de ani.  Hayashi a stat cu Dr. Usui ,până la moartea sa. Înaintea morţii sale, Usui a hotărât ca Dr. Chujiro Hayashi să fie continuatorul acestui Sistem Usui, în arta vindecării.

Mai târziu, dr. Hayashi a antrenat-o pe doamna Takata. Între 1945–1970, ea a fost singurul Maestru ReiKi în viaţă, din lume. Între 1970-1980, ea a iniţiat şi învăţat 21 de Maeştri ReiKi.  Era în vârstă de 80 ani când a trecut în lumea nefiinţei. Împreună, dr. Hayashi şi dr. Takata au practicat şi predat ReiKi aşa cum le-a fost  transmis  de dragul lor călugăr, dr. Mikao Usui.

Istoria ReiKi-ului de la dr. Usui înspre actualitate

De după dr. Usui, ReiKi s-a propagat prin toate mediile sociale şi intelectuale.  A luat forme din ce în ce mai complexe, dar neavând timpul necesar de a se cerne cu adevărat “grâul de neghină”, nu cred că cineva s-ar putea aventura în a face o clasificare şi descriere a tuturor sistemelor apărute, mai mult sau mai puţin legate de ReiKi-ul readus oamenilor prin  dr. Mikao Usui. Cert însă pot afirma: Dacă pădurea a crescut, sigur au apărut şi uscăturile!      

Daniel-Dumitru Darie - ReiKi, un drum o cale... (I)