miercuri, 25 aprilie 2012

Terapii spirituale

Din experienţă, din practică, dar şi din propria viaţă, trecând prin mai multe momente, m-am confruntat cu probleme care au fost la limita domeniului medical sau psihologic. Nu este aceasta o noutate, nici nu pot emite această pretenţie când, de mii de ani, problema legăturii dintre sănătate şi spirit este pusă şi tot pusă. De peste un secol, despre aceasta au înveput să vorbească şi au tot vorbit psihologii şi unii medici. În ultimul timp vin cu viteză fizica cuantică, biologia, biofizica, şi aduc dovezi elocvente despre această legătură. În lume rezultatele cercetărilor, aceste dovezi, sunt cunoscute în cercuri largi. De aceea acolo nu miră pe nimeni faptul că au un cuvânt de spus în spiritualitate, oameni care au o pregătire în domeniul real, notoriu poate fiind Drunvalo Melkisedek.
La noi adevărul este destul de bine ţinut sub tăcere. Poate chiar absurd, când mari preoţi îşi ridică vocea şi vorbesc de dezordinea spirituală, mai ales despre utilizarea energiilor negative la cote înalte şi cu scop distructiv. Nu ştiu cine a găsit un înţeles acestui dur atac împotriva adevărului, dus inclusiv de slujitori ai bisericii; poate avantajele materiale... Cât priveşte tabăra celor care vor să evidenţieze adevăruri, unele probleme există şi acolo: sunt unii care doar flutură steagul adevărului, de fapt încercând şi ei o cale mai uşoară de a obţine avantaje. O cale mai uşoară şi, îmi permit să spun eu, camuflată!
Ceea ce urmează este doar experienţă proprie. Experienţă proprie în sensul că şi pe pielea mea am experimentat unele dintre ele dar şi experienţă proprie în sensul de cazuri. Voi încerca să exemplific foarte rar, doar când va fi foarte necesar.

Teorie despre chakre, despre câmpuri, nu vreau să mai fac. Imaginea alăturată este doar pentru a aduce aminte poziţionarea chakrelor şi câmpurile pe care le generează. La fiecare dintre ele referirea la ele va fi explicită. Aspectul teoretic ce poate să apară (şi aici spun mea-culpa) este, nu unul urmărit, ci motivat de dorinţa de a nu personaliza cauzele şi efectele. Din această tentativă de a pune totul la un loc nu mi-am dorit să spun că oricine suferă un atac va avea toate manifestările; pot fi toate sau pot fi unele. Important este ca cei la care ajunge informaţia să o aibă completă (vorbind de cele care le deţin eu) ca să se poată privi în oglindă (dacă fac parte din persoanele atacate) sau, dacă sunt terapeuţi să compare sau să adauge propria-i informaţie, pentru a obţine rezultate, în terapie, cât mai bune, spre avantajul celor care apelează la ei.
Voi discuta punctual pe chakre. Faptul că o anumită stare este determinată de disfuncţionalităţile mai multor chakre, nu înseamnă că totul trebuie limitat la analiza punctuală. În mod clar şi sigur, ceea ce trebuie înţeles, este că se poate vorbi aici de o reuniune dar şi de o intersecţie a mulţimilor cauzelor şi efectelor. Ca şi în matematică aici se intră în analiza complexă. Voi încerca şi eu să o fac. Dar trebuie să o facă şi alţii care pot face asta!
Aştept comentarii de la toţi cei care pot să spună ceva sau altceva. La mulţumesc, în avans, mai ales celor care îmi vor arăta ce şi cum am greşit. Eu nu deţin adevărul absolut, eu aduc un adevăr; adevărul pe care eu l-am perceput, pe care l-am priceput.

Nu fac un secret din faptul că acum, când am început să scriu această serie de articole, sunt şi eu ţinta unui atac bine concentrat, asupra unor capacităţi dar şi asupra comportamentului uman. Un atac pe care l-am prevăzut în forma actuală, pentru că i-am identificat formele, disparate, de mai mult timp. Un atac în care ştiu chiar şi pe cei care l-au declanşat, şi motivaţile, şi căile, şi formele punerii în practică, şi rezultatele pe care şi le doresc. Însă mai ştiu şi motivele pentru care am ajuns atât de aproape de ei, şi care va fi deznodământul. De data aceasta nu este o luptă, din partea mea, ci o firească trăire a unuia din cele trei roluri concomitente ale vieţii. Aş putea să dau o bătălie – şi ego-ul mai dă câteodată semne „chiar te laşi lovit?” – dar nu ar avantaja pe nimeni (mai ales pe toţi, alţii, care sunt „ţinte” directe) câştigarea unei bătălii, mai ales dacă ar fi doar pe un plan. Importantă este victoria în război şi apoi îngroparea securii lui.
Acest exerciţiu, de a concentra rezultatele experienţei trecute dar şi prezente, reprezintă şi un mod de a identifica toate formele atacului. Ordinea în care am scris despre fiecare chakră (pe blog le-am ordonat, deşi ele nu au fost scrise în ordine) a fost exact cea dictată de „pornire”, şi am făcut asta pentru că este ştiut că intuiţia face mult mai bine decât gândirea intensă. Scriind am simţit şi cum îmi vine să nu mai scriu sau piedici în formulare: şi nu m-a mirat că harul scrisului se poate lua. Am simţit dureri în ochi şi în tâmple, ori în partea din spate, la acelaşi nivel, ori mi s-au umflat ochii ca unei broaşte, şi am înţeles că se încearcă din răsputeri să nu fie nimic „văzut”. Am simţit cuţitul din zona occipitală craniană şi nu m-am mirat, căci cine are plăcerea să ştie că ceea ce vrea să ascundă poate fi ştiut de foarte mulţi? M-am pus, da, cobai, ca să aflu tot ceea ce trebuia să aflu. Faptul că nu la orice am atins au apărut aceste semne, m-a făcut să nu renunţ ci m-a făcut să cred cu adevărat în reuşită. M-a încercat de atâtea ori gândul de a pleca, nefiind eu „cel vizat” cu adevărat, dar acea firească „pornire” nu a venit, ba, din contră, s-a manifestat invers. Idei pe care nu le-am avut niciodată, în sincronism cu ceea ce se dorea, mi-au venit, dar am înţeles de ce ar trebui să se materializeze şi atunci au dispărut. Şi ura şi nevederea mea de către alţii, din senin apărută şi în unele cazuri recunoscută, a fost să o simt, să o trăiesc...

Toate acestea, şi nu numai acestea, m-au făcut să scriu şi să las şi pe alţii să ştie, pentru a putea face ceva pentru ei sau pentru alţii, când vor avea de-a face cu ceva asemănător. Da, am zona coroanei ciuruită de durerile punctuale, acele, care vin de fiecare dată când scriu despre aceasta, când gândul fuge instantaneu înspre asta. Şi le mai simt şi în alte situaţii, au deja semnificaţie. Dar dacă lovitura pe os se simte, pitrocirea minţii şi umplerea golurilor cu ceea ce s-ar vrea, nu se poate să devină o reuşită. Nu mă cred invincibil, căci de-aş fi fost nu aş fi trăit şi eu atâtea, pe acest plan! De data aceasta dat e să nu mă aplec precum un fir de iarbă în bătaia vântului. Şi toate acestea nu pentru mine - ca scop, ca interes, ca necesitate - sunt reale, ci pentru cine a venit vremea de a se reveni la firesc, de a-şi reintra în destin! Dumnezeu lucrează prin oameni! Uneori prin cine nu te aştepţi!

Război e de când lumea s-a despărţit singură, de nimeni obligată, în două, cea care crede în ceea ce se vede, ca valori perene, şi în cea care crede în ceea ce nu se vede. Şi oamenii, odată cu ea, s-au început a se împotrivi unii altora, dorindu-se supunerea şi dominarea celorlalţi. Fiecare trebuie să ducă, fără să vrea, un război al său pentru a fi liber şi a trăi în libertate. Unul dintre aceste războaie se va mai termina; un război care durează de aproape o jumătate de secol. Un război care – fie să greşesc cu ceva zile – este de când am ajuns eu aici pe Pământ. Un război care va fi câştigat de cine trebuie câştigat. Îmi este dat şi mie să mă bucur de victoria lor, să fiu alături în drumul ce urmează, recuperatori şi împlinitor. Scriind acum astea, am mai aflat ceva, ceva ce s-a spus şi am spus şi eu, fără concretitudine. Pentru aceasta vă mulţumesc, dinainte, vouă celor care citiţi. Nu întâmplător mă citiţi şi nu întâmplător voi mă citiţi!

De n-am cuprins totul, de am incoerenţe sau greşeli, vă e deschisă calea de a-mi spune. Eu voi reveni asupra a ceea ce am scris, dar până atunci, voi sunteţi cei ce puteţi să vedeţi mai bine. Cât despre ceea ce este aici, chiar de mă repet, mai spun încă o dată: Să dea Dumnezeu să vă fie de folos!

Terapii spirituale - Chakra 3 (in lucru)
Terapii spirituale - Chakra 4 (in lucru)

marți, 24 aprilie 2012

Terapii spirituale – Chakra 7

Legată de glanda Pituitară, cea care comunică atât cu sistemul de glande endocrine cât şi cu sistemul nervos central, prin hipotalamus, cea de-a 7-a chakră, Sahasrara sau chakra coroanei, supranumită şi chakra purei conştiinţe, determină câmpul informaţional universal, de circa 4.2m. Chakra este localizată pe vârful capului (vertex), şi, prin hipofiză coordonează creierul în ceea ce priveşte echilibrul fizic şi psihic, vorbirea, vederea, somnul, procreerea şi secreţia serotoninei de către epifiză (glanda pineală).
Pe planul spiritual este responsabilă de: cunoaştere, înţelepciune, sensibilitate, sacrificiu, viziune, carismă şi Sinele Superior. Altfel spus, această chakră este cea prin care se comunică orizonturile superioare (Cerurile) prin aducerea ideilor din formă abstractă în formă concretă, implicând probleme precum conştinţa şi moartea trupească. Spiritual se ocupă de eliberarea karmei, acţiunea fizică a meditaţiei, acţiunea mentală alături de unitatea şi conştiinţa universului şi acţiunea emoţională a benignităţii.
Este chakra extracorporalizării, prin care spiritul părăseşte corpul, iar meditaţia, pe această chakră, duce la pacea universală şi primirea de informaţii utile din astral.
Funcţionarea corectă a chakrei determină starea de confort şi seninătate, controlând memoria directă şi indirectă. Blocarea chakrei determină starea de şoc, înstrăinarea şi depresia, ajungând la senzaţia de a fi “părăsit de Dumnezeu”.
Un câmp crescut conferă înclinaţii spre filozofie, preoţie, creaţie poetică, astronomie, aviaţie şi înţelegere, la nivel profund, a fenomenologiilor. Un câmp scăzut duce la lipsa încrederii în viaţă, la absenţa credinţei, la lipsa de inspiraţie şi derută.
Corzile de aici sunt un pericol real, fiind de tip “Vreau să te controlez”, “Trebuie să-mi urmezi spusele”, “Trebuie să mi te supui”. Aceste corzi împiedică judecata personală şi liberul drum, cu tendinţa nefirească de apartenenţă la un clan, indiferent de beneficitatea acestuia. În cazul corzilor aruncate din familie, împiedică persoana să devină independentă, punându-se în situaţia de a-şi sacrifice, nefiresc, propria viaţă, în beneficiul sau pentru apărarea celorlalţi.
De la început trebuie spus că această chakră este tinţa tuturor atacurilor, direct, ţintit (fiind o formă, i-aş spune eu mai uşoară) dar mai ales tintă a atacurilor indirecte, cele direcţionate către celelalte chakre. Fără a fi atacată această chakră, fără a lăsa “ţinta” fără nici un aliat, fără a tăia “ţintei” orice cale de a putea fi, altfel decât omeneşte, ajutată, atacurile asupra chakrelor ar avea efectul unei simple înţepături de albină, fie ele chiar mai multe deodată, care s-ar vindeca, mai repede sau mai puţin repede, dar fără urme, prin mecanismul propriu al omului, acela care face parte din materializarea ajutorului divin.
Atacul direct, conştient sau inconştient, asupra chakrei coroanei duce la o alterare totală a condiţiei individului, a comportamentului pe toate planurile, planul raţional, planul instinctual, planul emoţional, planul energetic. Atacul pe cea de-a şaptea chakră afectează fără selectivitate, tot, şi repede, fără altă împotrivire decât cea fizică. Şi se manifestă repede, în toată generalitatea sa, pentru că se atacă nu organele care sunt senzori, nici organele care sunt executante ale unor procese fizico-biologice, se atacă centrele de comandă şi decizie, aflate toate în zona capului, în strânsă legătură unele cu celelalte. Se atacă aceste centre şi se atacă şi căile de legătură între ele şi căile de legătură cu toate celelalte organe.
Chiar dacă această chakră este una verticală, sau poate tocmai de aceea, rolul ei în interacţia energetică a individului cu lumea reală, fizică, materială, este foarte mare, chiar cea mai mare. Pentru că aici există, latente, toate celelalte simţuri şi senzorii lor. Sunt simţurile de care se vorbeşte în şoaptă, fiindcă lumii de azi, materialistă şi tehnicistă prin excelenţă, nu i se poate aduce o dovadă atemporală, dovezi ale existenţei acestora. În materialismul ei orb, nici dovezile de după întâmplarea unor fapte nu se mai iau în calcule, concentrându-se pe înlăturarea efectelor faptelor. Vulnerabilitatea la atacuri prin această chakră a devenit deja una naturală, protecţia la atacuri fiind considerată ca fiind specială, chiar dacă, în fapt real, protecţia nu este ceva câştigat, făcut de cel ce are această protecţie, ci de conservare a ceea ce există din începutul-începutul existenţei omului şi, în particular, a individului. Concis se poate defini vulnerabilitatea ca îndepărtarea de Dumnezeu, ca îndepărtarea de Lumină, prin coborârea în lumea în care maşinăriile şi mecanismele create de om reprezintă totul, în care totul este cunoscut de om, înţeles de om, explicat de om, omul uitând că el, la rândul lui, este o Creaţie şi uitând că în lumea sa n-au coborât cei din lumea care l-a creat. Cu cât coboară mai mult, cu atât este mai vulnerabil, cei care încă mai păstrează ceva nealterat, mai au şanse de a nu fi lipsiţi de apărare. Doar cei cu înaltă credinţă pot pătrunde în toate mecanismele omeneşti, fără a deveni vulnerabili, pentru că ei păstrează legătura şi nimic nu-i poate rupe de ceea ce sunt ca şi Creaţie. Dar aceştia sunt puţini, şi tot puţini sunt cei care-şi refac, înainte de a fi loviţi puternic, legătura lor originală.
Ca simtomatologie, atacul asupra Sahasrarei este dat de senzaţiile din zona de sus, “orizontală” a capului: dureri de tip presiune pe toată suprafaţa, dureri puternice ale unei zone de marime redusă (ca o lovitură de ciocan), înţepături punctuale sau ale unei zone, amorţirea şi usturimea pielii capului, rece sau chiar “îngheţare” a zonei superioare a capului. Sunt senzaţii care au formă numai în această zonă dar şi senzaţii care apar în zona chakrelor secundare (îngheţul mâinilor şi al picioarelor (chakra tălpilor, chakra palmelor, chakra genunchiului, chakra inghinală), mai rar a chakrelor principale (chakra plexului solar (3), chakra 2.)
Efectele atacului, pe plan fizic, funcţional, biologic, le poate sesiza şi victima, şi cel care a fost ţinta atacului, efectul pe plan psihic, manifestat intern, sau extern (raţiunea, percepţia, comportamentul ş.a.), doar cei “cu înaltă credinţă”, cei “cu înaltă conştiinţă” le pot sesiza şi identifica, cei care nu au această “ancoră în Cer” vor fi îndărătnici în a accepta, vor fi potrivnici şi se vor comporta ca şi aliaţi ai atacatorului, considerând pe cei care le vin în ajutor, rude sau terapeuţi, ca potrivnici lor, ca duşmani, ca atacatori, făcând totul pentru a se depărta de ei şi a-i îndepărta pe aceştia de ei. Nu e nevoie să se ajungă la forma acută, la manifestarea schizofreniei, pentru a identifica o persoană atacată, urmările unui atac, fiindcă cel care astfel este atacat va avea un comportament ciudat, de a atrage şi de a se apropia de cei care au ei tulburări în comportamentul lor, de a fugi de ceilalţi. Nu este nevoie să se ajungă la manifestarea acută a paranoiei, fiindcă se vede tendinţa evidentă a celui atacat de a sta în preajma celor care doar cuvinte de laudă la adresa lor rostesc, fugind de cei care le mai spun şi altceva, altfel decât îşi doresc. Este evidentă tendinţa lor de a alerga după legături împotriva firii şi a realităţii, fiindcă, prin atacul asupra centrelor de control, se doreşte tocmai această şi mai mare cădere şi decădere în lumea manevrată din umbră, cu scop şi interes prestabilit sau stabilit în funcţie de traiectoria pe care urmează cel supus, cel subjugat. Decăderea în vicii şi în comportamente care se împotrivesc oricărui alt semen, e un semn clar. Din realitatea fiecărei zile, se ştie, fără dubii, că pe cel decăzut în vicii îl vei avea duşman de încerci să-i arăţi decăderea şi de încerci să-l opreşti a mai continua.
Atacă chakra 7 cei care deţin tainele Luminii, o atacă, cu mult mai multă râvnă, cei care deţin tainele Întunericului. Altfel spus chakra 7 este atacată şi penetrată cu energii superioare şi cu energii inferioare. Rar se poate că spune că atacul cu Lumină este unul benefic, şi se face doar când persoana a fost puternic atacată cu Întuneric, pentru a o aduce mai aproape de Lumină, în aşa fel încât să se apropie, cât de cât, de normalitatea în care să fie conştientă şi de a lua decizii asupra propriei vieţi. Nici cei care folosesc Lumina, nici cei care folosesc Întunericul nu au alte limite, în a face ceea ce vor să facă, decât limitele propriei conştiinţe şi protecţia divină a celui atacat. Nu există “permisiunea divină” în a ajuta pe cel lovit, aşa cum unii, neputincioşi în a face ceva bun pentru un om, aceasta este forma de manifestare a mândriei lor, de a nu admite că nu sunt ei cei prin care Dumnezeu lucrează pentru acel om, şi că nici ei nu sunt atât de nevinovaţi încât să nu ajungă în postura de atacatori ai acestuia. Protecţia divină nu are motiv de a exista pentru cineva decăzut şi lovit, fiindcă nu stă în Legea divină aducerea omului în stăpânirea Întunericului, potrivnic Luminii Divine. Permisiunea atacului întunericului există, ea fiind breşa creată, mai totdeauna, de persoana ce este sau urmează a fi atacată, care, prin fapte, a devenit certată cu Legea, fuge de ordinea dictată de această lege, se ascunde prin cotloane întunecate, în care este uşor prinsă şi încercuită de cei care sunt slujitorii celeilalte legi. Cei care, fără de conştiinţă fiind, sunt atacaţi, ajung în acele ascunzători chiar fără voia lor, dar şi acolo se pot căuta faptele neamului, pentru a găsi breşele care trebuie închise. Legea Divină este dură si complexă!
Înainte de a vorbi de atacurile perfide, cele care distrug personalitatea umană, trebuie vorbit şi de atacul care se vrea un bine pentru om, dar care, într-un întreg corolar al vieţii omului, nu totdeauna au efecte benefice, fiind chiar şi ele distrugătoare. Este vorba de acele atacuri care se fac de cei care nu au reuşit, oricât au urcat ei, să înţeleagă dreptul şi puterera omului de a-şi alege calea cea mai bună, ce-a adevărată, fără a fi împinşi de la spate. Este vorba de atacurile ce au ca autori preoţii, terapeuţii şi părinţii, într-o mai mică măsură.
Pentru a avea o înţelegere clară a ceea ce urmează, trebuie, deja, spus că terapia este pur spirituală, în toate formele, inclusiv cea psihlogică.
Sub ideea “Trebuie să-mi urmezi spusele”, preoţii atacă, fără să realizeze totdeauna că, într-un final, gândul că urmând spusele crezute a fi vindecătoare, pornite din înţelegerea principiilor vindecătoare, poate să ajungă devastator pentru omul al cărui destin este de a fi om social. Şi o fac asta, cu precăderea preoţii călugări (ieromonahii) şi călugării, cei pentru care viaţa socială nu mai are importanţa pe care o are pentru omul normal, ei având o plajă mai mică de confruntări cărora trebuie să le facă faţă. De intenţie mai rar pot fi acuzaţi, de necunoaştere însă totdeauna, când ceea ce spun devine atac făcut deja. Percepţia lor este percepţie pentru ei. Faptul că sunt cercetători şi ştiutori ai tainelor din Scriptură, nu îi duce implicit şi la a fi cunoscători ai acestora. Şi nici, toţi, nu s-au lăsat de oboceiul de a cere ascultare şi supunere. Atacul lor este un atac pe Lumină, cu Lumină. Pe suportul energetic personal, al mănăstirii sau bisericii în care fac slujbele şi spovedaniile, vin şi, folosind semnul crucii, semn care şi taie legături, ei aduc un surplus, orbitor, de Lumină, de energie superioară, care însă orbeşte, care face ca această Lumină, să devină far călăuzitor. Din păcate, deşi izvorâtă din Lumina pură, din energia informată doar cu Spiritul Divin, cea de la Duhul Sfânt, este informată cu concepţiile şi percepţiile omului din el, ajuns la un anumit stadiu de evoluţie. Chiar şi acea lumină dezdumnezeieşte, şi nu rare sunt cazurile când spusele preotului devin legi Divine, când preotul devine un Dumnezeu (de fapt un idol) când habotnicia ia locul înţelegerii şi toleranţei, încercarea de a impune propria idee ia locul gândului curat de ajutor şi sprijin a celui rătăcitor. Prea aproape fiind, prea multă fiind, această energie penetrează uşor, infestând centrul de comandă cu idei străine, ajungând să deformeze comportamente şi chiar să ducă la fapte antisociale sau boală. Au fost rare cazurile (şi vreau să cred că sunt încă rare), dar există ca excepţie care întăreşte regula, ca preoţii să folosească în scop personal această putere a lor. O folosesc însă unii terapeuţi, care pe lângă binele ce vor să-l facă şi îl fac, leagă persoana “pacient” de ei. Porneşte acest atac din dorinţa de a avea câştig, în primul rând material. Scuze există, dar scopul nu se dovedeşte a fi aşa curat.
Părinţii, în copilărie mai ales, cu precădere în copilăria celor “şapte ani de acasă”, şi toţi cei mai mari decât copilul, fac şi ei aceeaşi greşeală, în ideea de educaţie, impregând idei. Unele sunt bune, altele deloc bune. Timpul formării poate fi şi timp al deformării. Ideile provenite din fapte, exemplele cum sunt de toţi numite, nu sunt forme de atac. Ele intră într-o altă sferă, a alegerilor personale care, mai devreme sau mai târziu, uşor pot fi corectate de chiar cel care a făcut alegerea aclor exemple.
Atacul cel mai perfid, cel mai dur, cel mai criminal, este cel cu o energie joasă, informată cu idei josnice, de cea mai joasă speţă. Într-o anumită măsură se regăseşte şi în tipurile de magie rusească, chiar şi evreiască, dar numai de acest tip este în magia ţigănească, cea care cu cele 99 de legături ale sale, merge până la dispariţia chinuitoare a celui atacat, asemenea a ceea ce se ştie din magia woodoo. Explicaţia este simplă, stă la îndemâna oricui... Provine din ancestralul unei categorii, rase spun unii, inferioare, inferiorizate dar şi mai mult autoinferiorizată, obicei întâlnit la mult prea mulţi din cei care trăiesc prin apropierea noastră, sub forme uşoare şi subtile, cea care nu face mare caz din problemele, altfel umane, până la formele de a scoate în public sărăcia, prin expunerea în forme subumane. Lipsa de progres prin educaţie, cantonarea în principii involute, a sporit ura la adresa celor pe care i-au considerat şi îi consideră superiori, pe cei care ei îi văd ca motiv al lipsei lor de progres, şi, având acest suport puternic, negativ, energetic, al urii, atacă, din proprie dorinţă sau pentru avantaje materiale, contra cost, plătiţi de cei din altă categorie dar plini de frustrări, cu duritate, fără discernământ şi nemilor, pe oricine, fie copil fără altă vină decât acela de a fi al unei familii, oameni aşezaţi, la locul lor, ce îşi văd de propria viaţă, oameni care s-au ridicat cinstit, drept, principial, prin muncă. Interesant este că, eu cel puţin, nu am văzut, răufăcători atacaţi astfel, cu excepţia celor care au intrat în conflict cu cei proveniţi din categoria lor.
Mecanismul atacului cu energie de pulsaţie joasă, cu Întuneric, este acelaşi. Primul pas este tăierea legăturii cu sursa, cu divinitatea, cu Duhul Sfânt, cel din care provine viaţa (vezi Geneza 6). Această tăiere se face prin forme specifice, cu energie de aceeaşi frecvenţă, joasă, dar mai bine, mai repede şi mai puternic, cu energie înaltă, cu Lumină. Magia se împarte în albă şi neagră, dar de fapt cei care practică magia pe-amândouă le folosesc; magia albă, cea pe care o lasă chiar şi la vedere, pentru a tăia legătura, cea neagră pentru “implementarea” programelor distructive şi autodistructive. Multe icoane şi obiecte de cult religios se vor vedea în casele vrăjitoarelor, multe cuvinte ale facerii de bine curg pe buzele lor, şi nu sunt doar vorbe de faţadă, sunt cele folosite de ele pentru a începe facerea de rău, aşa-crezuta facere de bine a celor care dau comenzile. Tainică, într-adevăr, ocultă cu desăvârşire, este magia neagră. Nici măcar cei care asta practică, nu-şi ştiu unii de alţii într-ale tainelor, fiindcă la ei principiul luciferian al mândriei sălăşluieşte bine păzit şi întreţinut.
Tăiată fiind legătura, chakra, deschisă, se blochează pentru a se păstra deschisă. Rămânând deschisă, accesul oricărui tip de energie este posibil. Pentru a bloca accesul energiei fireşti, pozitive, divine, “pe capul victimei se pune o pătură” care, în funcţie de mărime, o poate cuprinde chiar toată, chiar şi picioarele. Pe sub pătură începe “luminarea” cea nouă, singura Lumină la care i se mai permite accesul celui atacat, singura lumină care i se dă. Şi, alimentându-se de la această pompă, tot sistemul energetic intră în criză, persoana este în derivă, conştiinţa i se înlocuieşte cu una nouă, a celui care îi dă comenzi, voinţele şi vrerile, accepţiunile şi dorinţele devin cu totul altele, străine de ceea ce fusese cândva, într-un cândva deloc departe ca timp de momentul de după ce atacul a penetrat toată structura victimei. Alfel spus, victima joacă aşa cum i se cântă, joacă şi pe sârmă, acceptă orice, chiar absurde idei şi principii, se împotriveşte la tot ceea ce nu îi este pe plac atacatorului, pentru a-l apăra este în stare de orice, chiar de a ucide, de a denigra, chiar crede că faptele-i sunt acceptate, fiind fapte dintre cele mai bune. Se ajunge pâna la părăsirea copiilor, a părinţilor, chiar când aceştia au nevoie de ajutor, se ajunge la orice faptă, oricât de inumană, fiindcă atacatorul, dorindu-se stăpân pe cel atacat, urmăreşte să-i distrugă demnitatea, moralitatea, şi tot ceea ce l-ar face credibil în faţa altora şi, credibil fiind, să fie ajutat pentru a scăpa din jug, din lesă, din laţul care îl strânge de fiecare dată când face o faptă pe care atacatorul nu vrea ca cel atacat să o facă.
Ce se simte în cazul unui atac pe chakra 7? După durerea specifică, apar tot felul de modificări în starea şi prezenţa celui atacat. Enumerate doar, fiindcă ele apar şi la celelalte chakre, ar fi:
-percepţie eronată sau percepţie indusă a realităţii;
-confuzie, încordare permanentă, opoziţie neargumentată şi nemotivată, neacceptarea altor idei;
-lipsa intuiţiei şi a inventivităţii, scăderea memoriei, lipsa de curaj;
-scăderea puterii de comunicare, incoerenţe, greutate în a vorbi, scăderea atenţiei conversaţionale;
-timiditate, trac, bâlbâială, depresie;
-scăderea puterii de comunicare, incoerenţe, greutate în a vorbi, scăderea atenţiei conversaţionale;
-scăderea expresivităţii, expresivitate falsă, informaţie telepatică falsă, imposibilitatea de a simţi starea de bine;
-lipsa acumulării pe plan spiritual (înţelepciunea), scăderea capacităţii de planificare şi organizare, scăderea capacităţii şi posibilităţilor de vindecare;
-neîncredere, dizarmonii, desocializare, reducerea creativităţii şi sentimentul de lipsă de libertate;
-incertitudinea sentimentelor, emotivitate, modificarea principiilor de intimitate, scăderea senzualităţii naturale;
-lipsa vitalităţii, stabilităţii, curajului, senzaţiei de securitate, de siguranţă;
şi multe altele care doar ideea că ar lua mult spaţiu împiedică enumerarea lor.
Aruncând doar o privire asupra sistemului endocrin şi înţelegând rolul epifizei, asupra sistemului nervos central şi rolului său în funcţionarea întregului organism uman, se poate înţelege uşurinţa cu care, cel care atacă, preluând controlul prin această chakră, orice poate face victimei şi în orice o poate treansforma. Un atac vascular cerebral uşor se generează, o paralizie tot la fel de uşor se induce, o bruscă îmbătrânire este o joacă, chiar banală se poate spune, pierderea auzului sau a vederii, prin alte forme decât afectând organele specifice, sunt semne clare ale atacului de lungă durată asupra acestei chakre. Sterilitatea fără aspecte medicale, masculină şi feminină, controlul asupra ciclului biologic al femeii, prin absurde momente de fecunditate, sunt semnele unui atac continuu, ale controlului preluat de către atacator prin chakra 7. Un alt semn al prezenţei,nu doar a urmărilor unui atac, o stare care poate duce la alienare, este prezenţa cantitativă, masivă, a viselor, amestecate fiind cele care mai dau înţeles victimei despre cele ce se petrec cu ea, cu cele care distrag atenţia de la adevăratele probleme, dar care, văzute aşa cum trebuie văzute, unui terapeut, unui şaman, îi dă destule detalii şi argumente de stadiul atacului şi scopurile lui. Transpiraţia masivă, partială sau totală, este semnul prezenţei energiilor negative, a unor entităţi negative care luptă cu entitatea umană producându-i anumite stări deloc favorabile (persoane care ajung să urineze necontrolat, în somn) ori îi satisface anumite necesităţi pentru a o scoate din jocul firesc şi corect al vieţii.
Repetând, trebuie să se înţeleagă faptul că asupra acestei chakre se pot aplica şi terapii ReiKi, dar, având în vedere că prin ea se vehiculează informaţia tuturor bolilor, a tuturor anomaliilor, a stărilor, a faptelor umane, terapia necesară nu este la îndemâna oricui. Este o terapie complexă, de durată, dureroasă şi cu multe tentative de oprire. Nicidecum nu se poate apela la cineva care lucrează cu energii de joasă vibraţie, pentru că o asemenea terapie are efectul vibraţiilor subsonice asupra zidurilor unei clădiri: o darâmă fără posibilitatea de a opri căderea zidurilor...

(c) 2012-2013, Daniel-Dumitru Darie
Reproducerea textelor se poate face prin citarea sursei, însoţită de link-ul corespunzător.

luni, 23 aprilie 2012

Terapii spirituale – Chakra 6

Cea de-a 6-a chakră cunoscută şi sub alte nume: Ajna, Ochiul lui Shiva sau chakra celui de-al 3-lea ochi, este situată puţin mai sus de punctul dintre sprâncene. Determină câmpul de recepţie de circa 3.9 m. Este centrul de comandă mentală, clarviziune şi telepatie.
Chakra are o legătură directă cu glanda Pineală, care este este sensibilă la lumină şi produce hormonul melatonină, care reglează somnul şi trezirea.
Pe nivel spiritual această chakră este responsabilă de: Intuiţie, Inventivitate, Abilităţi psihice, „Realizarea Sinelui”, Percepţia, Memorie, Curaj.
Din punct de vedere emoţional, Ajna tratează claritatea, la nivelul intuiţiei, spiritual având menirea de a echilibra sinele superior şi inferior şi are încredinţate călăuzirea interioară şi accesul la intuiţie.
De această chakră depinde: percepţia realităţii, intuiţia, previziunea, clarviziunea, abilitatea de a discerne şi de a alege o opţiune.
Legătura acestei chakre cu ochii este indiscutabilă. Problemele ochilor, durerile de os cranian din jurul ochilor dar şi durerea din frunte, trădează o problemă funcţională a acestei chakre. Problema nu este dată de deschiderea acesteia ci tocmai de închiderea a chakrei sau plasarea unor corzi ori perdele pe chakră.
Întâi de toate ce motivaţie are percepţia de durere sau apăsare în zona capului, cu precădere a frunţii? Este cel mai simplu „atac”, un atac rezultat din gândul intens al unei persoane. Dacă acest gând are o durată mare sau foarte mare apăsarea se transformă în durere. Gândul poartă, în esenţă ideea ca cel „atacat” să-şi mute „privirile” în altă parte, ori pentru a nu descoperi vreun adevăr, ori pentru a-i schimba percepţia asupra realităţii. Acest gând poate fi si un deochi, deochiul fiind o formă-gând involuntară.
Dincolo de aceste manifestări încep atacurile, în majoritatea cazurilor conştiente. Chiar şi cele aşa-zis inconştiente, nu se poate accepta ideea maximei nevinovăţii deoarece „atacatorii” sunt măcar conştienţi de faptul că vor să impună propria dorinţă. Adevăratele cazuri inconştiente sunt foarte rare şi sunt cele „date” de cei numiţi popular nebuni.
O formă de atac, conştientă, însă uşoară, are ca formă de manifestare iritarea ochiului care lăcrimează sau a ploapelor care dau senzaţii de usturime, mâncărime sau chiar umflare. Cea de-a treia este mai rară căci neavând „suport” în alte organe este uşor de descoperit motivul.
Această formă este un atac ce condiţionează starea „ţintei” de locul în care se află, de persoana în compania căreia se află. Nu este obligatoriu să fie un anume loc, o anumită persoană, poate avea chiar forma generală adică un loc în care se poate face o anumită acţiune, respectiv cineva cu care se poate face o anumită acţiune. Exemplele sunt la îndemâna oricui.
Care sunt efectele unui atac dur sau a unui de lungă durată asupra acestei chakre?
Fără a considera prioritar oricare dintre efecte, acestea ar fi:
-percepţie eronată sau percepţie indusă a realităţii: informaţia ce ajunge în raţionamentul „ţintei” este atât de deformată – cu referinţe aleatorii sau cu referinţe bine stabilite de „atacator” – încât adevărurile ce le poate genera raţionamentul nu au de-a face cu realitatea, iar manifestările sunt extrem de vizibile pentru orice observator „extern” şi neutru.
Percepţia despre propria persoană este cea mai evidentă; îşi poate găsi nenumărate vinovăţii către anumite persoane (bine stabilite de „cine trebuie”) iar faptele înspre acelea sunt de ascultare, supunere, până la sacrificiul de sine. Dar pentru ca aceasta să se întâmple, accesul către societate „trebuie” închis, iar un comportament ancorat în mândrie, lăudă, supraapreciere este cea mai bună cale de autoexcludere. În funcţie de durata atacului dar şi de mediul social în care se manifestă, pericolul de a se ajunge la paranoia este mai departe sau mai aproape. Oricum, apare o exacerbare a personalităţii paranoide (prezentă la oricine, spun psihologii, dar manifestată în limite ce o fac puţin sesizabilă), traductibilă în creşterea ego-ului, paradoxal faţă de celălalt comportament, unde ego-ul dispare cu desăvârşire.
Faţă de persoanele care manifestă înţelegere sau interes, percepţia este dusă în extrem: faptele sunt inversate ca însemnătate şi valoare, ideile au valoare negativă, vorbele conotaţie potrivnică. Un ego manifestat la extrem, chiar uneori prin gesturi violente. Totul este necesar pentru a obliga acele persoane să „părăsească” terenul pe care se poate desfăşura persoana „ţintă”.
Percepţia eronată se manifestă chiar în plan real, de multe ori persoanele respective nu văd anumite obstacole, lovindu-se de ele. Dacă poate fi înţeleasă tentativa de a se trece printr-un geam de vitrină, greu se poate înţelege tentativa de a se trece prin geamul de la o uşă cu ramă vizibilă „şi pentru chiori” sau „îmbrăţişarea” unui stâlp pe stradă. Asemenea comportamente nu sunt, aşa cum spun unii un semn al ideii „nu face asta”, ci un semn al atacului care există. De cele mai multe ori şi dacă se face ceea ce pare „semnalat” tot iese prost, deşi ar putea să iasă şi bine.
-confuzie, încordare permanentă, opoziţie neargumentată şi nemotivată, neacceptarea altor idei: consecinţe aproape directe ale percepţiei eronate care, intrând în conflict cu informaţia „curată”, prezentă în structura informaţională a „ţintei”, o face să numai poată discerne chiar şi propriul comportament. Elementele contradictorii dintre informaţia „orizontală”, a realităţii „văzute”, vis-a-vis de ceea ce primeşte ca informaţie prin celelalte simţuri (iar dacă e vorba de o femeie acestea sunt puternice) fac din „ţintă” o persoană rătăcită prin hăţişuri. S-ar asemăna această stare cu a unui drumeţ prin pădure ce are în mână harta şi busola dar, deşi are toate elementele să-şi poată continua drumul, nu reuşeşte să identifice reperele în plan real.
Cum este şi normal, aceasă confuzie produce o stare de nervozitate, de încordare permanentă, care se manifestă atât în relaţia cu alţii cât şi în relaţia cu propria persoană. Deciziile sunt atât de diferite, de la o oră la alta chiar, încât se poate spune că viaţa persoanei este haotică.
Dintr-o perecepţie eroanată sau, mai mult, indusă, argumentele nu se pot sintetiza. Cel mult se pot inventa, căci legea ego-ului îşi face apariţia, voindu-se dreptatea cu orice preţ. Oricine ar veni cu o idee, chiar dacă iniţial era ideea persoanei „ţintă”a atacului, este imediat contrat şi pus la punct. Astfel „ţinta” se şi autodiscretitează, cei care n-au nici interesul nici timpul de a se apleca asupra problemelor pot cel mult să o compătimească „Săraca/săracul, cum a ajuns”, dar nicidecum să mai considere că poate fi un element de încredere, în orice domeniu, de la social la intim.
Orice idee care excede planul „atacatorului” este considerată ca absurdă şi potrivnică. Ideile „atacatorului”, chiar dacă i-au fost „ţintei” clare ca fiind împotriva propriei persoane, chiar dacă nu nici atunci şi nici în momentul în care le consideră proprii, nu sunt cele care să-i aducă o stare de bine, sunt îmbrăţişate, considereate proprii şi argumentate cu cele mai ciudate şi absurde idei, pe fundamentul realului sau al emoţionalului. Totul este făcut în aşa fel încât să rămână „lege” ceea ce „i se cere”, e adevărat, indirect, în subtil (prin astral mai puţin, fiind mai greu să treacă de filtrele binelui divin).
-lipsa intuiţiei şi a inventivităţii, scăderea memoriei, lipsa de curaj: aparent fără legătură, cele patru efecte, în afara faptului că sunt determinate de disfuncţionalitatea aceleiaşi chakre, sunt totuşi întrepătrunse. Cel care nu vede, în lumea reală, nu are de unde să ştie ce este în faţa lui.... în lumea subtilă e la fel, ceea ce se vede în faţă, readus în lumea reală se numeşte intuiţie. Acoperirea acestui „ochi”, chiar parţial, produce o obturare a „vederii”, deci o scădere a intuiţiei. Aceeaşi vedere parţială sau nevedere duce la lipsa oricărei idei inventive, cei afectaţi neputând face nimic fără să copieze, fără să-şi facă un plan, fără să repete ceva pentru a corecta greşeli, uneori greşind pe un alt plan. Intuiţia este parte a inventivităţii. Un atac de genul „să-i treacă viaţa degeaba” tocmai pe aceasta se bazează căci „ţinta”, pe orice plan reia la nesfârşit, dar niciodată nu ajunge să ducă ceva la bun sfârşit. Prin celelalte efecte, enunţate anterior, poate ajunge să dea vina pe alţii, neputând să realizeze adevărul: că problema este viziunea şi vederea sa.
Memoria n-are cum să mai aibă forţa de a rezista, atât timp cât contradicţiile menţionate o fac să „se umplă” cu nimicuri neconcludente. Este vorba aici de o memorie a unui om „obişnuit” structurată pe procesul de învăţare continuă, proces care duce la eliminarea unor informaţii care nu mai sunt necesare. Contradicţiile flagrante pot să ducă la amnezie, la pierderea completă a informaţiilor[1]. Chiar şi contradicţii care nu ajung la o amplitudine atât de mare duc la pierderea informaţiilor vechi şi noi. Ori această pierdere a informaţiilor vechi este o cheie în determinarea percepţiei eronate şi a stării de confuzie. Chiar dacă ideea pare deplasată pentru cei ce vor să vadă raţionamentul ca neavând de-a face cu achiziţia de informaţii şi modul de achiziţionare, realitatea funcţiilor congnitive este axată tocmai pe informaţiile acumulate într-un prezent continuu.
Curajul unei „ţinte” atacate pe această chakră este total diminuat, fiind înlocuit cu teama sau timiditatea. Se ajunge la acea limită a curajului în care lipseşte chiar şi curajul unei discuţii directe, curajul de a privi către cel cu care se discută, predominantă fiind pierderea în gânduri manifestată prin „atârnarea” privirii într-un orizont nedefinit.
Curajul nu este o simplă aventură în necunoscut. Curajul are definite elementele de plecare şi orizontul prefigurat. Ori lipsind baza, sau având o bază confuză, instabilă, cu o percepţie eronată, cu o lipsă acută a inventivităţii şi fără elemente intuitive, orizontul prefigurat este disipat, „în ceaţă”... Curaj înspre ce? Spre o luptă cu morile de vânt? Cam acesta este modul lipsit de curaj al unuei „ţinte” lovite. O „ţintă” lovită continuu se va lipsi până şi de visele copilăriei, de înţelesurile vieţii şi ale meniirii sale, pentru că, deşi spune că „ce rost are”, „nu mai am motive”, realitatea neexprimată este că nu are acel orizont necesar fiecărui om pentru a merge, mai departe, pe drumul vieţii.
-lipsa previziunii, a abilităţii de a discerne şi a alege o opţiune, lipsa încrederii în sine (a călăuzii interioare prin ruperea legăturii dintre sinele superior şi cel inferior): structura informaţională nemaiavând susţinere, prin concluzionările dictate de percepţiile eronate, conduc „ţinta” pe calea incertitudinii. Din incertitudine nu se poate ajunge niciodată la ceva previzibil. Previzibilul neputând fi luat în calcul, curajul se pierde... Şi cercul vicios mereu se închide. Şi cum nici o altă viziune, nici un alt drum, nu sunt acceptate, totul se opreşt, viaţa intră într-o stagnare în care până şi întrebările rămân aceleaşi. Nu există decât diferenţa momentului în care se pun şi locul în care se află „ţinta”, eventualul moment relaţional al său cu alţii.
Alegerea unei opţiuni, parte definitorie a discernământului, este poate cea mai grea „pedeapsă” ce poate fi dată unei persoane atacate pe această chakră. Nu va face altceva decât să despice firul în patru şi pe oricare din cele patru în altele. Şi oricum tot nu se va hotărî. Este momentul în care „ţinta” ori dă cu piciorul la adevăratul drum, la adevăratul bine, ori se lansează pe „drumul pierzaniei”. Atacatorul tocmai acest lucru şi-l doreşte: fie că este vorba de fapte, fie că este vorba de persoane, orice altceva (sau doar altceva) oricine altcineva (sau doar altcineva) este mai bun la momentul respectiv decât ceea ce persoana, în inconştient şi-o doreşte.
O paranteză este necesară! Atacatorul pândeşte tocmai acele acţiuni inconştiente ale „ţintei” pentru a şti care-i este adevărul. Spusele „din senin” care nu necesită nici un răspuns abundă, în aşa fel încât „ţinta” să meargă ori pe o pistă a dezinteresului atacatorului pentru ea, ori pe cea a unei înţelegeri sau atitudini binevoitoare. Ar fi interesant dacă „ţinta” ar putea discerne cu mare acurateţe ideile sau măcar le-ar memora ad-literam, pentru că acestea dau cu adevărat motivele şi motivaţia atacului.
Revenind, acel altceva/altcineva este bun doar în acel moment căci, de s-ar contura în inconştientul „ţintei” ideea (cu excepţia ideii „doar” altceva/altcineva) atunci s-ar găsi o altă oportunitate de bine ce ar trebui să o ia în considerare „ţinta” ş.a.m.d.
Toate efectele menţionate anterior, efecte care se identifică la nivelul manifestărilor şi realităţii fizice, duc la pierderea încrederii în sine. A relua toate explicaţiile nu-şi are rostul, dar este o normalitate ca o persoană ce nu poate opta, nu poate discerne, nu are curaj, are percepţii eronate etc, să ajungă a nu se mai putea privi în faţă pe sine, să ajungă să creadă că îşi face rău singură şi că toate faptele-i (ce crede că au fost proprie alegere, deşi e greu să se pună o asemenea „ştampilă”) sunt o dovadă a prostiei proprii. De ce ar trebui să vadă că au fost fapte rele dar şi fapte bune iar când alegerile au fost în „neconformitate” cu ceea ce era indus, a fost repede pusă la zid?
Pierderea încrederii în sine, în plan subtil, se manifestă ca o rupere a legăturii dintre sinele inferior (guvernant al momentului locului actual) şi sinele superior, cel care guvernează relaţia cu viitorul şi faptele viitorului, cel care este responsabil de clarviziunea ce, mai mult sau mai puţin este prezentă la fiecare om. De multe ori această rupere a legăturii se face prin interpunerea unui „sine fals”, generat de atacator, cel care face „ţinta” să creadă că „vede” şi ceea ce vede este adevărul, singurul adevăr.
O persoană atacată pe chakra 6, prin blocarea sau acoperirea ei, ori prin corzi energetice, va avea de suferit pe toate planurile: social (îşi va alătura oameni, prieteni, care nu au nici o legătură cu ceea ce reprezintă persoana în cauză, mai repede nişte profitori, sau vânători, lauda şi mândria va înlătura pe cei de valoare) al activităţii (pleacă de la un loc de muncă la altul, de la o activitate la alta, spre mai bine dar mereu „dă din lac în puţ”), material (va pierde continuu, va cheltui în mod absurd, fără a avea intenţia de a face aşa ceva), emoţional-sentimental (sentimente înnecate, interpretate, oscilaţii, sentimente nerecunoscute chiar propriei persoane), familial (de obicei nu poate fi stabil într-o relaţie de cuplu, dar are oscilaţii şi cu rudele), relaţional (interpretează totul şi de cele mai multe ori ca împotriva propriei persoane, doar propriei persoane), de fapt pe toate planurile vieţii.
Terapia este complexă, prin ReiKi dar nu doar atât. Terapia spirituală (prin slujbe de dezlegare) ar trebui să fie făcută de tot atâtea ori cât există atacul, adică permanent, citirea Moliftelor ar trebui repetată la fiecare şase săptămâni. Rugăciunea este un ajutor dar dacă nu este condiţionată, căci o rugăciune condiţionată, care este împotriva destinului nu va fi niciodată„onorată”.
Terapia, contracarea şi evitarea acestui tip de atac este diferită de la caz la caz. Este greu a se da o „reţetă” general valabilă. Fără cunoaşterea cazului, în întregime, nu se poate face tot ceea ce trebuie să se facă. Nu se face rău (depinde şi de cel care dă acest ajutor!) dar binele întârzie să apară!
Subiectul nu este încheiat. Se va completa. Aşa că... mai reveniţi pe aici!

(c) 2012-2013, Daniel-Dumitru Darie
Reproducerea textelor se poate face prin citarea sursei, însoţită de link-ul corespunzător.

[1] Am încercat să nu aduc nici un exemplu dar aici este greu să nu dau unul: unei femei i s-a indus ideea că a fost mamă şi că şi-a părăsit copilul. Nici un element din realitate nu putea justifica ceea ce „ştia” ea. Într-o criză a ajuns să nu-şi mai ştie nici prenumele. Regresia profundă, spre alte vieţi, nu a adus nici un element concludent. Cu greu, e adevărat, dar a revenit la ceea ce fusese...



Terapii spirituale – Chakra 5

Cea de-a cincea chakră, Vishuddha, este situată între Tiroidă şi Hipotalamus şi determină câmpul de emisie de circa 3.6m. Legată fiind de sistemul endocrin şi de sistemul nervos, chakra coordonează auzul, esofagul, gâtul, maxilarele, sistemul limfatic, şi controlează tensiunea arterială.
Comunicarea, înţelepciunea, vorbirea, expresivitatea, planificarea, organizarea, atenţia, vindecarea – acestea sunt responsabilităţile acestei chakre, prin care se manifestă: bucuria, resentimentele, frustrarea, senzaţia de bine, capacitatea de comunicare, claraudiţia.
Câmpul de emisie asigură aptitudinile pentru educaţie, actorie, telepatie. Orice nu esterostit la timp, se acumulează aici, producând boli ca: laringita, amigdalita, hipertiroidia. Este chakra cea mai expusă stresului.
Apariţia disfuncţionalităţilor este exteriorizată prin: timiditate, trac, bâlbâială, depresie. Închiderea chakrei nu mai permite descărcarea emoţiilor, iar prin acumularea acestora se ajunge la apariţia exprimărilor organice. Simultan, se produce introvertirea, fapt care creşte predispoziţia persoanelor afectate la boli cardiovasculare şi impotenţă.
Succint se poate spune că chakra guvernează din punct de vedere: fizic – probleme precum exprimarea şi comunicarea; emoţional – independenţa; mental – fluenţa gândurilor; spiritual – siguranţa.
Corzile pe această chakră sunt de tipul „Trebuie să taci”, „Trebuie să vorbeşti doar ce/cât vreau eu”, care, în funcţie de puterea lor pot produce blocaje de comunicare şi dureri în gât. La fel de bine, această coardă poate transmite ideea de„Trebuie să stai doar la locul tău/în banca ta”, blocând expresivitatea şi manifestările persoanei atacate, „ţintei”.
Atacul este totuşi unul rapid perceptibil prin efecte asupra aspectului sau a simţurilor: simtome de „urechi înfundate” până la dispariţii temporare ale auzului, senzaţia destrâns de gât”, usturime pe laringe, farnige sau trahee, falsa sinuzită, dureri la articulaţiile maxilarelor, umflarea ploapelor, apariţia guşii sau reliefarea pregnantă a acesteia, dificultăţi în articulareşi apariţia lapsusului (multiplu), umflarea limbii, dureri în ceafă (partea dreaptă cu un rol – de obicei pe latura manifestărilor instinctuale, sentimentale, partea stângă cu un alt rol – latura profesională are mult de suferit) ş.a!
Prin închiderea sau blocarea acestei chakre efectele ce apar sunt:
-scăderea puterii de comunicare, incoerenţe, greutate în a vorbi, scăderea atenţiei conversaţionale: toate aceste efecte au în ele o singură dorinţă, ce nu poate fi pusă pe seama cuiva care se gândeşte bine şi frumos, la adresa cuiva: dorinţa de a închide gura, a suprima posibilitatea de a se spune ceva, altceva, decât se vrea, decât „trebuie”. Această formă de atac a existat dintotdeauna dar, în vremurile actuale, s-a perfecţionat. Foarte întâlnite au fost cazurile în „războaiele” juridice pentru moşteniri şi revendicări, dar şi în politică. În primul caz „ţinte” au fost „cealaltă parte”, martorii, avocaţii, uneori chiar şi judecătorul (şi a fost uşor şi judecătorul să fie atacat deşi, dacă ar fi existat un complet de judecată, format din trei judecători, atacul nu avea şanse mari de succes). În politică s-a folosit pentru ca cei care candidau, sau pe parcurs, cei aleşi, să nu poată transmite către alegători ceea ce aveau de transmis. Aici „atacaţi”, prin deschiderea chakrei au fost şi cei pentru care s-a lucrat, aceştia devenind foarte vocali, chiar şi atunci când nu aveau nimic de spus.:
Capacităţile de comunicare şi manifestare au fost atacate nu doar în aceste cazuri, în aproape toate cazurile în care oratoria sau vocea au fost necesare activităţii, s-au găsit destui care să „facă altfel să fie”. Cei care au făcut asta, sau cei care au cerut pentru altcineva să se facă asta, au avut motive diverse, dar la bază a rămas invidia pe plan real şi ego-ul pe plan spiritual.:
Dacă tot a avut succes în planul social, era evident că obişnuinta de a dori închiderea gurii a revenit în planul grupurilor mai mici: la locul de muncă dar, mai ales al familiei. Atacul PSI a fost, este şi va fi (deşi sper ca nivelul de conştintă să ducă la dispariţia sa) apanajul celor slabi, celor ce, prevalându-se de cel mai mic avantaj, existent sau crera, faţă de „ţintă”, să o facă să nu i se împotrivească (cazul în care şoţul/soţia doreşte să preia controlul total, să „joace” toţi aşa cum li se cântă, fără replici). Sau, dacă o faptă a fost făcută şi descoperită, să nu mai fie „amintită”, ca şi cum ar fi fost uitată şi iertată (cazurile în care soacra îşi ajută fiul/fiica pentru ca un adulter să nu declanşeze un scandal...). Un alt caz este cel al controlului pe care părinţii (şi iertat să fiu, dar în majoritate, cele care fac asta sunt mamele), având de-a face cu copii mai încăpăţânaţi a merge pe drumul lor, altul decât cel gândit ca bun, îi pun „cu botul pe labe”. Cazul se extinde şi ca „ajutor” după un eşec, căci se consideră că experienţa trebuie să-şi spună cuvântul, chiar dacă aceasta este impusă.:
Pentru toate acestea, înainte de a se implementa anumite programe, se loveşte ceea ce este mai uşor de lovit: chakra. Blocând forma de manifestare verbală, nimeni din cei care ar putea spune ceva împotriva spuselor atacatorului nu va mai spune, fiind vizaţi cei din apropiere, urmărindu-se prin aceasta şi scăderea credibilităţii oricui ar avea ceva de spus împotriva sa. Prin aceasta atacatorul îşi formează şi o aură de om bun, om care ajută, făcând şi fapte care să exemplifice acestă aură (dar în general de genul „chiar dacă nu are prea mult dă de acolo de unde are”). E şi această imagine un mod de a recunoaşte atacatorii ce se ascund, fiind, în general, foarte generoase cu victimele.:
Primele semne ale acetui tip de atac sunt acute (sufocare, înţepături, strâns de gât) dacă atacul este în timpul activităţii „ţintei” sau prin umflarea pleoapelor, dacă atacul survine în timpul somnului. Atacul în somn este mai eficient (greu e să se folosească pozitivul pentru o acţiune negativă, dar altceva nu se poate găsi), căci până la momentul trezirii energia trimisă de atacator are timp să se „cimenteze” pentru efecte pe termen lung. Dacă nu este înlăturat atacul, efectele pe termen lung va avea semne invariabile: tiroida se va îmbolnăvi (manifestată prin guşă ori prin nervozitate) trăgând după ea toate celelalte glande şi organe cu care este în legătură; al doilea efect este cel de îngrăşare sau, mai rar, de slăbire, fără motive date de regimul alimentar. Ceea ce simte „ţinta” sau se simte în apropierea ei, de către cei pot identifica, durerea în ceafă, este semnul unui atac ce deja se învecheşte (mai mult de 3 zile de la momentul atacului).
Prin scăderea puterii de a comunica se urmăreşte depersonalizarea „ţintei”, care nu mai poate fi percepută ca utilă, oricâte lucruri bune ar avea de spus. Dacă reuşeşte să depăşească bariera de a nu vorbi, vorbirea nu va avea coerenţa necesară pentru ca ceea ce comunică să fie şi înţeles. Cea mai bună incoerenţă se obţine prin „negăsirea” unui cuvânt, ori prin bâlbâire ori prin acele nelipsite „îîîî” ori „ăăă”. După un timp de la atac se ajunge la blocarea oricărei spuse a „ţintei”, pentru că ceea ce intră prin această chakră, care este o chakră mai mult emisivă, după ce o blochează, merge înspre celelalte chakre, pe care le afectează.
Auzul este afectat de această chakră, pentru că auzul, din punct de vedere energetic, intră în acelaşi domeniu spectral cu al vorbitului. Chiar şi anatomic, legătura urechii cu gâtul e ştiut. O simplă „inflamare” a canalului de legătură dintre ureche şi laringe duce la înfundarea urechii ce nu mai percepe frecvenţele înalte... (oare cine are spectrul vocal pe frecvenţe înalte?...). De obicei atacul asupra chakei 5 duce la această afecţiune (mastoidită) care în timp poate evolua.
-scăderea expresivităţii, expresivitate falsă, informaţie telepatică falsă, imposibilitatea de a simţi starea de bine: Oricine vede că ceea ce comunică nu este luat în considerare, încearcă să fie cât mai expresiv, chiar exagerat de expresiv, în tentativa de a atrage atenţia asupra sa. Chiar încearcă să transfere expresivităţii mesajul pe care doreşte să îl transmită. Este ştiut de oricine, şi este normal că şi atacatorul se foloseşte de aceasta tendinţă firească, Iar dacă nu ştie el, cu siguranţă că acea conştinţă colectivă la care face apel pentru a fi ajutat în lucrarea sa – demonul, în limbaj mistic – ştie şi conduce atacul şi spre această direcţie. Şi astfel, chiar dacă „ţinta” este animată de cele mai bune dorinţe, gesturile şi modul de a fi evidenţiate nu se încadrează în ceea ce este normal. „Ţinta” atrage atenţia, dar această atenţie nu se direcţionează spre ceea ce este real. Vinovăţia, îşi spune ea, aparţine celorlalţi, care nu percep adevărul. De fapt realitatea este astfel: expresivitatea reală scade şi atunci se intră, pe acest plan, într-un fel de disperare, neconştientizat de „ţintă”, care are legătura dintre conştient şi inconştient blocată... Cum nimeni nu-şi controlează fiecare pas, fiecare mişcare – căci ar obosi foarte repede, s-ar epuiza, neputând desfăşura nici o activitate – educaţia nu poate înlocui ceea ce este involuntar, instinctual. Astfel că „ţinta” face „pe dracu-n patru” ca să se facă înţeleasă, acceptată, ajutată. O vorbă care ar trebui bine înţeleasă!
Cea de-a 5-a chakră are manifestări nu doar pe plan real, manifestările pe alt plan sunt şi ele o parte din ceea ce reprezintă omul, ca prezenţă. Se ştie, nu mai poate nimeni contesta, că oamenii emit telepatic. Emit tot ceea ce ajunge să devină gând. Se poate astfel să se asculte gândul unui om, printr-un receptor potrivit care să le decodeze şi exprime, care, momentan este tot un om. Dar, şi fără a fi specializat, orice alt om recepţionează ceea ce se transmite, decodifică şi foloseşte inconştient aceste informaţii. Celebra lege a atracţiei, în relaţiie „faţă în faţă”, prin telepatie îşi găseşte şi explicaţia[1]. În acest fel ceea ce nu se trasmite prin verbalizare, nu se transmite nici telepatic. Altfel spus, şi această cale este erodată de aceleaşi probleme.
Transmisia telepatică este valabilă şi pentru atunci când sursa şi receptorul sunt la distanţă. Iar ceea ce transmite telepatic este tot la fel de fals. Un caz aparte este cel în care intervine un câmp perturbator. Ca şi la un bruiaj al undelor radio, câmpul perturbator face să ajungă la receptor o cu totul altă informaţie decât cea trimisă de sursă[2]. În acest caz e bine să se vadă dacă este vorba de un atac pe chakra 5 sau altundeva, ori este vorba de un câmp energetic de „protecţie” (dacă aşa ceva s-ar putea numi protecţie!)
Datorită acestei comunicări, pe plan real sau pe plan subtil, emiţând fals, „ţinta” va avea un feed-back în opoziţie cu ceea ce este real. Iar ceea ce primeşte nu îi dă o stare de bine, don contră. Se va simţi frustrată, dezavantajată, nu va putea trăi o bucurie reală, totul în jur va fi negru, nu va exista motivaţie şi faţă de toate faptele nu va dezvolta decât resentimente: “nici o faptă bună nu rămâne nepedesită”, acesta va fi înţelesul vieţii sale. Iar introvertirea este pasul următor, când şirul unor asemenea întâmplări devine prea lung, prea mare. Iar prin introvertire cercul vicios se închide, amplificând totul.
-lipsa acumulării pe plan spiritual (înţelepciunea), scăderea capacităţii de planificare şi organizare, scăderea capacităţii şi posibilităţilor de vindecare: când problema faptelor bune se pune la fel ca şi a faptelor rele, de unde să se mai tragă o concluzie pertinentă, de unde să se mai extagă acumularea spirituală? Şi dacă această acumulare lipseşte, de unde să mai existe inspiraţie creativă? Acesta este un alt rezultat, pe măsura dorinţei atacatorului ca „ţinta” să fie marginalizată de societate, în aşa fel încât să „joace pe sârmă”.
În conjuncţie cu toate aceste nereale interacţionări, lipsa încrederii în sine, duce la o scădere a capacităţii de planificare şi organizare a vieţii, chiar mai mult, propunerile proprii sunt uitate sau contrazise. Organizarea zi de zi are în timp şi ea de suferit, dar cea mai mare scădere se simte la tot ceea ce are timpul ca variabilă. Dacă „ţinta” iese din sfera de acţiune a celui care ţine neapărat să o ţină „în frâu”, atunci va avea idei care sunt de-a dreptul novatoare. Însă, de îndată ce reintră sub „incidenţa” trimiţăturilor, se pierd toate ideile, acestea sunt văzute ca fiind ceva de domeniul trecutului, oricât de bune sau necesare ar fi tocmai... „ţintei”.
Ceea ce poate devine şi mai grav este faptul că această chakră are prin sistemul energetic dar şi prin sistemul endocrin, legătură cu tot organismul. Blocarea ei, prin ceea ce se întâmplă cu glanda endocrină ce se află în strânsă legătură cu ea, face ca vindecarea oricărei boli să devină greoaie sau chiar imposibilă. Asta pentru că şi pe plan energetic se întrerupe fluxul dintre chakrele superioare şi cele inferioare, având de suferit în primul rând cea de-a 3-a chakră, cea care vitalizează întregul organism. Totodată se blochează şi fluxul energetic al energiei Kundalini, ultima resursă a omului pentru autovindecare şi autodeblocare.
Această chakră, prima din cele trei care lucrează cu energii de tip informativ (aici de tip „sonor”), la fel ca toate celelalte două, trebuie tratată cu multă atenţie, pentru că poate schimba radical persoana „ţintă” în orice fel de relaţionare. Popular spus, pe aceste trei chakre se acţionează pentru înnebunirea persoanei. În oricare dintre afecţiunile psihice se poate constata o disfuncţie a acestora. Omul care nu are cu cine vorbi, mai devreme sau mai târziu, încep să aibă anumite probleme. La fel se întâmplă şi cu cel care nu vorbeşte, fiindu-i blocată sau oprită această dorinţă, oricum ar face-o: direct, la telefon, în scris...
Terapia chakrei este absolut necesară şi urgentă. Nu se poate da o reţetă unică! Însa se poate începe printr-o terapie ReiKi: Sei He Ki, Chi Ka So, Dai Ko Mio, Cho Ku Rei. Dar contracarea atacului trebuie continuată cu o terapie spirituală mult mai puternică.
Subiectul nu este încheiat. Se va completa. Aşa că... mai reveniţi pe aici!

(c) 2012-2013, Daniel-Dumitru Darie
Reproducerea textelor se poate face prin citarea sursei, însoţită de link-ul corespunzător.


[1] Întâlnit frecvent, violul nu este chiar o vinovăţie eminamente masculină. Această spusă nu se vrea o incriminare a femeii. În plan subtil nimeni nu contestă că o parte din ele sunt probleme karmice. Dar şi momentul în care acestea se întâmplă au explicaţie, la fel ca celelalte : Necesitatea şi dorinţa sexuală este transmisă de către femeie. Prin câmpuri se propagă înspre toţi bărbaţii. Aici intervine tipologia energiei dominante a femeii:
-dacă e vorba de o energie pozitivă, intră totul în linia destinului. Există şi căsnicii pentru totdeauna, care au început şi aşa. Dar de obicei nu se întîmplă violul ci întâlnirea „de mult ştiută”;.
-dacă e vorba de un echilibru dintre energia pozitivă şi energia negativă, violul se opreşte la nivel de tentativă, iar dacă e să continue, continuă ca o normalitate prin acceptul ei;
-dacă energia negativă este cea care sălăsluieşte în femeie, ori o înconjoară (femeile atacate au aura vizibil încărcată de aşa ceva), va atrage exact ceea ce face bine energiei negative, adică ceva de acelaşi gen, violatorul. Şi doar protecţia divină poate fi cea care îl opreşte a se întâmpla.
Atunci când „ţinta” a avut parte şi de aşa ceva, e uşor de văzut atacul sau structura noesică a „ţintei”, dar şi protecţia divină de care beneficiază, graţiile divine!
[2] Această perturbare am avut parte să ştiu despre ea. Vorbeam la telefon, aveam toate elementele să verific localizarea persoanei cu care vorbeam, însă „informaţia ce-mi parvenea” era total diferită ca localizare şi fapte. Faptul că s-a întâmplat de 2 sau 3 ori mi-a dat de înţeles. Şi trebuia înţeles, altfel eu mă găseam pus în postura de acuzator pe nedrept! M-a ajutat şi pe mine cine trebuia să mă ajute!